Dimăcheni: Preşedinta secţiei se simte hărţuită – AFLĂ de ce în VIDEO

 

Hoţul neprins este negustor cinstit”. Proverbul din popor pare să se potrivească de minune în cazul „votului la dublu” de la Secţia de Votare nr. 1 din comuna Dimăcheni. Asaltată de o serie de reclamaţii din partea candidatului la Primărie de la Mişcarea pentru Botoşani, preşedintele secţiei de votare s-a plictisit şi a anunţat că va riposta şi ea.
Peste 60 de persoane din localitate au intrat în cabinele de vot însoţite ori de rude, ori de persoane aflate în secţie. Acest fapt a atras după sine un număr de trei reclamaţii depuse de Petronela Zaharia, candidata Mişcării la funcţia de primar, lucru care a enervat-o pe Elena Iftime, preşedintele secţiei „Eu i-am atras atenţia doamnei că în secţia de votare nu are voie să facă ordine şi disciplină. Nu s-a făcut campanie aici, uitaţi suntem şapte membri ai comisiei, au fost depuse trei plângeri, au venit aici”, a afirmat Elena Iftime, preşedintele secţiei de votare din Dimăcheni.
Ba mai mult decât atât, Elena Iftime susţine că va depune la rândul său o contestaţie împotriva Petronelei Zaharia întrucât s-ar simţi hărţuită de reclamaţiile nefondate. „Toate sunt la fel şi nu sunt întemeiate, acum este rândul meu să depun şi eu contestaţie, bineînţeles că am să depun, dar am tot dreptul, este legea, privind alegerile aşa, spune destul de clar cine are dreptul să vorbească, cine are dreptul să facă ordinea, cine răspunde de întreaga activitate din secţia de votare”, a mai spus Iftime.

Citeşte şi:
Vot "la legătură" la Dimăcheni cu amnezici, analfabeţi şi cupluri de soţi - FOTO&VIDEO
Ea a menţionat că în cazul acuzelor, cel care le lansează ar trebui să şi probeze afirmaţiile pe care le face, lucru care nu s-ar întâmpla şi în secţia de votare de la Dimăcheni. „Face dovada că a avut intenţia de a frauda alegerile, a influenţat cineva rezultatul alegerilor, trebuie să facă dovada, nu? Că a influenţat rezultatul alegerilor, trebuie să facă dovada, orice susţinere trebuie să fie întemeiată, aşa şi eu dacă aş fi fost acolo observator sau consătean, ştiindu-mă lumea că cunosc legile, am lucrat în domeniul public, sunt foarte bine cunoscută şi văzută în sat, puteam foarte bine tot satul să însoţesc la vot”, şi-a încheiat tirada preşedinta secţiei de votare.