DIICOT a ridicat un profesor acuzat că făcea sex cu elevii

Procurorii DIICOT de la Botoșani au efectuat o serie de descinderi domiciliare în dimineața zilei de joi, 19 mai 2016. Vizat este un profesor care are 47 de ani și profesează la un liceu din Botoșani.

 

El este acuzat de procurorii DIICOT de pornografie infantilă și sex cu minori, aceștia fiind chiar elevi de la clasele la care predă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că profesorul este și director la un restaurant aflat în aceeași localitate cu liceul la care predă. În perioada 2014-2016, el a abuzat de autoritatea și influența pe care o avea asupra elevilor minori care se aflau în educarea sa la unitatea de învățământ și a întreținut acte sexuale cu aceștia în repetate rânduri.
Șocant este faptul că respectivul profesor în cadrul Școlii Profesionale de Cooperație, L.P. a înregistrat o serie de materiale pornografice cu elevii care conțin imagini foto și video. În baza probatoriului administrat astăzi, 19 mai 2016, lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a IPJ Botoșani a efectuat trei percheziții domiciliare în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzei.  


CITEȘTE: Desfășurare de forțe la Botoșani într-un dosar de pornografie infantilă