Diaconescu vine în toamnă la Botoşani pentru „nenea Ghiţă de la Copălău”

 

Preşedintele PP DD de Botoşani, Liliana Mincă a anunţat în cadrul şedinţei de duminică, 21 iulie 2013 de la Teatrul Mihai Eminescu că din toamna acestui an structura de conducere a partidului în frunte cu Dan Diaconescu va efectua un tur al ţării vizitând astfel majoritatea judeţelor.

Vizitele vor fi efectuate în contextul viitoarelor scrutine de alegeri, cele europarlamentare şi cele prezidenţiale de la care popularii lui Diaconescu au aşteptări mai mari faţă de alegerile locale din vara anului trecut. Deputatul Liliana Mincă a declarat că în acest tur al ţării va fi inclus evident şi Botoşani, o oprire sigură anunţată fiind locuinţa lui nenea Ghiţă din Copălău. „Vom merge din judeţ în judeţ, din localitate în localitate, din casă în casă atât cât vom putea o vom face dar vom încerca să îl vizităm şi pe nenea Ghiţă de la Copălău pe care îl salut, este aici în sală şi îl respect pentru devotamentul domniei sale. M-a ajutat mult în campania electorală este un om simplu cu foarte mulţi copii, un om cu coloană vertebrală şi îi mulţumesc că este alături de PP DD”, a spus Liliana Mincă.
Parlamentarul nu şi-a uitat însă şi ceilalţi colegi din partid cărora de asemenea le-a transmis mesaje de mulţumire pentru efortul depus în campania electorală de anul trecut.
CITEŞTE:
 Evaluare cu trageri de timp şi plictiseală PP DD la teatru – FOTO&VIDEO