DEZVĂLUIRI din familia lui Dragoș Moroșanu, aflată în stare de șoc : E prima dată, eu când am auzit am rămas mască

Dragoș, băiatul de 20 de ani care a participat la seria tâlhăriilor comise în Botoșani și Suceava a fost crescut într-o familie normală, fericită, cu ambii părinți și doi frați. Unul dintre ei, o soră a ținut să sublinieze că tânărul nu a fost niciodată la cămin, ci din contră, a avut o familie care l-a iubit, o face în continuare și îi acordă tot sprijinul de care are nevoie.

 

Un copil ca toți alții

A fost un copil normal, fără să aibă episoade de violență extremă, fără să dea de gândit celor din jur că s-ar întâmpla ceva rău cu el. Nu a avut probleme în trecut, nu obișnuia să se bată, când erau astfel de situații, se întorcea și pleca. Și niciodată nu a ridicat mâna asupra vreunei femei.

Astea sunt vorbele care au fost rostite cu disperare de sora lui care spune că tocmai din motivele enumerate mai sus, a rămas realmente șocată atunci când a fost anunțată de Poliția Dorohoi că Dragoș este unul dintre cei trei tâlhari care a băgat spaima într-un oraș întreg.  

 

”Vreau să vă spun doar atât. Nu a crescut la casa de copii și nu este căminar. M-a deranjat ce a făcut și ceea ce se scrie despre el, tot. Nu e cât mă deranjează ci cât mă doare, pentru că este fratele meu”,
Anca, sora lui Dragoș Moroșanu

 

Tânăra a susținut varianta care a apărut și în spațiul public și anume că toți dintre suspecți recunosc participarea la furt însă aruncă vina pe ceilalți doi pentru violență.

 

”Știți dv. că a fost el cel care le-a bătut? Eu atât vă întreb. Știți dv. că a fost el ăla care le-a bătut în halul acela? Dacă a fost acolo asta nu înseamnă că le-a și bătut. Că a fost și el că e mic și nu are minte în cap, da, dar asta nu înseamnă că le-a și bătut. Eu am auzit declarația lui, la avocată. Asta nu înseamnă că le-a bătut. Asta nu înseamnă că dacă e acolo nu se interesează nimeni de el acum. Sau dacă e acolo, gata, ne facem de rușine cu el”
Anca, sora lui Dragoș Moroșanu

 

Cum a ajuns în situația în care să atragă revolta unei întregi comunități? Să devină dintr-un copil normal, unul dintre cei mai violenți tâlhari?

 

Anturajul, spune sora lui.

 

”Nu pot să îmi dau seama cum l-au convins să meargă cu ei. E prima dată, eu când am auzit am rămas mască. Eu am aflat de la Poliția Dorohoi. Când era o bătaie, el nu se băga, pleca. De asta am rămas și eu mască când am văzut ce se scrie și mai ales că el a fost băgat în prim plan”.

 

De neînțeles este pentru familie și seria furturilor la care a participat dorohoianul de 20 de ani care nu prea duce lipsă de nimic. Locuia cu tatăl, mama fiind plecată la muncă în străinătate de unde îi trimitea frecvent bani.

 

”Nevoie mare de bani nu prea avea, îi mai dădeam eu și îi dădea și mama. Așa că nevoie mare de bani nu prea avea. Eu ceea ce cred că a avut foarte mare influență din partea la ăștia doi care am citit despre ei că are un cazier extrem de lung. Și nu cred eu că ar fi Dragoș ăla care le-a bătut în halul acela. Eu nu cred că Dragoș ar ridica mâna la o femeie să o bată”
Anca, sora lui Dragoș Moroșanu

 

Șocul amestecat cu rușinea continuă să persiste în familia tânărului. Tatăl lui a aflat de la televizor că băiatul lui este unul dintre cei care a tâlhărit mai multe femei din Botoșani. I-au bătut la ușă și jurnaliști care să-l întrebe cum a ajuns fiul lui să facă asemenea atrocități. Nu a avut ce să le răspundă.