Dezvăluire LIVE - Cum a câștigat alegerile un politician de calibru: Mergeam la cumătrii neinvitat / Aveam câte patru-cinci nunți pe noapte VIDEO

Viceprimar la Sulița, vicepreședinte al Consiliului Județean, deputat, președinte al CJ și președinte al PNL Botoșani, acestea sunt cele mai înalte funcții pe care Florin Țurcanu le-a deținut în cariera sa politică. Invitat joi la Botoșăneanul TV, actualul vicepreședinte al filialei ALDE, a dezvăluit câteva din strategiile prin care a reușit să convingă oamenii să voteze partidul pe lista căruia a candidat.

 

De la nuntă la înmormântare și de acolo la cumătrie


Și care, în opinia sa, ar trebui aplicate din nou de liberalii botoșăneni dacă își doresc să aibă șanse într-o bătălie electorală cu social-democrații deoarece, în opinia sa, dacă alegerile ar avea loc mâine, PSD ar obține un scor triplu față de partidul de pe locul al doilea.


Fostul șef al județului a povestit că relația sa cu cetățeanul era una extrem de apropiată și că încerca să participe la toate evenimentele importante din viața a cât mai mulți membri ai PNL. Indiferent dacă era sau nu invitat.


”Eu mergeam la cumătrii neinvitat. Aveam consilierii mei care îmi spuneau: vezi că am aflat că este botez la cutare. Și imediat mă duceam. La unii le era rușine să mă invite. Nu exista înmormântare într-o familie de liberali să nu mă duc sau să nu trimit pe secretarul general cu coroană și ajutor. Cât puteam noi acolo. La nunți, nu mă puteam duce eu, trimiteam plicul, mergeau consilierii mei. Aveam câte patru-cinci nunți pe noapte și stăteam câte o oră. Așa am unit partidul”,


Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani.


Ex-președintele PNL Botoșani a arătat că nu i s-a întâmplat vreodată să nu fie primit la un eveniment privat la care mergea neinvitat și că oriunde participa oamenii îl primeau cu drag întrucât era o onoare pentru ei ca un demnitar să ia parte la un moment important din viața lor.

 

”Politica se face cu bani”


În opinia sa, PNL poate redeveni un partid care să se bată cu șanse reale cu PSD dacă își apropie din nou membrii și simpatizanții și îi unește.


Iar asta nu se poate face coborând din mașini scumpe și îmbrăcat în costume așijderea.


”Politica se face cu bani. Dacă mergi într-o comunitate și chemi 30 de colegi să faci o ședință cu ei și n-ai plecat cu două-trei platouri de aperitive, cu niște apă rece, cu niște țuică bună de prune, păi lumea spune: «ăsta ne-a chemat să ne dea nouă ordin?» Hai frumos, îi iei după gât, hai să mâncăm ceva, hai să bem ceva. Este ca și cum te-aș invita eu pe dumitale la nuntă, nu te servesc cu nimic, îți iau banii și la urmă îți dau și un șut: ia ieși d-le! Așa și aici (în politică – n.r.), numai te pun la treabă, eu vin așa cum vin și celălalt numai să stea în poziție de drepți sau pe scaun și la sfârșit să plătească el cafeaua și să mă cheme și la el acasă să mănânc. Hai frate să fim realiști!”


Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani.


A dat ca exemplu revelioanele și zilele de 8 Martie care erau sărbătorite la restaurant, alături de colegii de partid, manifestări care în opinia sa au creat coeziunea necesară obținerii unor rezultate care au clasat PNL Botoșani în primele zece organizații liberale din România.


PNL și ALDE fuzionează, iar acest proces a provocat oarece animozități în ambele tabere. Întors de la o ședință cu liderii centrali ai partidului, Florin Țurcanu a precizat că unificarea se va produce, doar că liberalii au declanșat și unificarea cu PMP și își doresc să se întrunească o singură dată în Consiliul Național și să voteze ambele fuziuni.