Dezmăţ financiar de 21 de miliarde de lei vechi cu fonduri europene la Inspectoratul Şcolar

 

Peste 2,1 milioane de lei sunt programaţi să ajungă în buzunarele unor angajaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) prin intermediul a două programe cu finanţare europeană. Acestea au fost câştigate de instituţie, care teoretic prin concurs a angajat specialişti în echipele de management şi de implementare , iar aceştia sunt în mare parte inspectori şcolari. Ei au semnat contracte de muncă pe timp parţial chiar cu IŞJ şi ajung să câştige alte două sau chiar trei salarii pe lângă cele de inspectori. Majoritatea înţelegerilor au fost parafate în luna octombrie a anului trecut, iar angajaţii IŞJ în cauză încasează deja banii europeni.

Şefa educaţiei, contracte de peste 100.000 de euro
Inspectorul şcolar general de Botoşani a semnat cu instituţia pe care o conduce patru contracte prin care  ar putea încasa până la 469.086 de lei. Acestea au fost parafate la data de 1 octombrie a anului trecut şi vizează participarea Adei Macovei ca manager de proiect sau coordonator echipă la programe europene finanţate din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Contractele au fost încheiate pe timp parţial de lucru, ceea ce înseamnă că, măcar teoretic, şefa educaţiei botoşănene va munci în afara programului obişnuit de lucru de la IŞJ. Un contract se întinde pe 21 de luni, altele două pe 30 de luni, iar cel de al patrulea pe 36 de luni, iar un simplu calcul arată că inspectorul şcolar general ar câştiga timp de trei ani în jurul a 13.000 de lei pe lună. Şefa IŞJ susţine însă că nu a semnat ea contractele şi din partea Inspectoratului deoarece în astfel de situaţii apelează la unul dintre cei doi inspectori şcolari general adjuncţi şi că intrarea sa în aceste proiecte a fost generată de ghidul de finanţare pentru POSDRU. „Pe ghidul de aplicaţie POSDRU 2009 se găsesc condiţiile. Deci asta a fost ideea, să vină oameni din instituţii care în primul rând cunosc judeţul, care au autoritate asupra grupului ţintă, că nu se înscrie nimeni dacă nu îi rogi frumos, şi atunci proiectele să meargă. S-au gândit la început, atunci când au dat drumul la acest ghid, că, dacă sunt oameni din instituţie, vor fi şi motivaţi financiar. Şi sumele sunt bune într-adevăr, este practic încă un salariu”, ne-a declarat Ada Macovei. Aceasta a recunoscut că, dacă ai semnat mai multe contracte pe POSDRU sumele sunt foarte mari, dar că acest lucru s-a făcut în ideea de creştere a gradului de absorbţie al fondurilor europene, „pentru că fără bani nu lucrează nimeni”.

16 din 39 de angajaţi iau bani frumoşi prin proiectele în care IŞJ este beneficiar
Contractele semnate de şefa educaţiei nu reprezintă însă o excepţie pentru această instituţie. Conform declaraţiilor de interese, din cei 39 de angajaţi ai instituţiei, 16 au semnat anul trecut contracte de muncă pe perioadă determinată şi timp de lucru parţial pe POSDRU. Cu patru excepţii, contabilul şef, auditorul, secretarul superior şi un consilier, toţi ceilalţi semnatari sunt inspectori. Şi în cazul acestora sumele sunt considerabil peste salariul mediu pe economie, iar o bună parte dintre ei, asemenea conducătoarei instituţiei, au încheiat mai multe contracte. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării a două proiecte uriaşe în care IŞJ Botoşani este beneficiar. Primul dintre acestea, intitulat „Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrare TIC în actul educaţional”, are o valoare totală de 17,1 milioane de lei şi îi are ca parteneri pe IŞJ Maramureş, Casa Corpului Didactic din Botoşani şi Maramureş, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi SC SIVECO România SA. Al doilea, denumit “Formarea continuă a profesorilor de Limba Română în societatea cunoaşterii”, are o valoare de 20,8 milioane de lei şi este derulat împreună cu Casa Corpului Didactic Cluj, SC SIVECO România SA şi TEHNE - Centrul pentru Dezvoltare şi Inovare în Educaţie. Primul proiect vizează practic dezvoltarea de competenţe pentru utilizarea noilor tehnologii în actul de predare/învăţare/evaluare, iar cel de al doilea îşi propune să dezvolte competenţele a aproape tuturor profesorilor de limba şi literatura română din Botoşani. Angajaţii IŞJ fac parte din echipele de management şi implementare a proiectelor. În declaraţiile de interese aceştia au specificat că şi-ar fi dobândit poziţiile în proiect prin concurs. De fapt, acesta a constat însă în selecţia unor dosare. “Când am scris proiectele, la început, toată lumea şi-a depus dosarele, dar nu ştia pe ce este compatibil, a scris «pentru a ocupa o funcţie în proiectul cutare» şi de acolo au fost aleşi fiecare în funcţie de condiţiile pe care le îndeplinea. Dacă nu le îndeplinea, nu ţi-l aproba Autoritatea de Management şi nu riscai pentru un om să nu-ţi aprobe proiectul”, a menţionat Ada Macovei. Inspectorii, care în mare parte au fost cooptaţi în calitate de experţi, sunt plătiţi, în funcţie de vechime, de rolul în proiect şi de durata de timp în care lucrează cu fonduri europene, pe trei tranşe, până în 200 lei pe oră, până în 250 lei, până în 300 lei, astfel ajungându-se la sume considerabile. 
Alţii câştigă din proiectele în care Inspectoratul este doar partener
Numărul inspectorilor beneficiari de contracte pe POSDRU este în realitate şi mai mare. Şi asta pentru că unii dintre ei le-au semnat în 2010 şi, ca atare, nu se regăsesc în declaraţiile de interese publicate în acest an. Este şi cazul unui alt şef din IŞJ. Diferenţa faţă de colegii săi este că nu a semnat contract cu IŞJ, ci cu alte instituţii din educaţie, în cadrul unor proiecte în care Inspectoratul din Botoşani este partener. “Eu sunt în două proiecte care se adresează elevilor cu cerinţe educative speciale şi celor cu risc de abandon şcolar. Avem un anumit număr de ore pe săptămână, pentru că în funcţie de asta suntem plătiţi. Eu sunt expert pe termen scurt, pe şase luni”, ne-a declarat Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct. Acesta a mai precizat că a fost selectat în urma depunerii unui dosar şi a unui CV, că a semnat contractele cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi că în mână, cumulat din ambele proiecte, primeşte lunar 2.500 de lei.
“Pentru problema morală nu trebuie eu să mă pronunţ”
Profesor la bază şi membru al comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor, Cătălin Buhăianu susţine că nu se poate vorbi de conflict de interese în cazurile relatate deoarece ar exista deja o poziţie avizată care nu sprijină o asemenea variantă. “A fost solicitat un punct de vedere foarte clar din partea Ministerului Educaţiei, dar şi a organismelor care derulează aceste fonduri, dacă nu există un conflict de interese între calitatea de profesor şi acelea de lector sau formator în cadrul acestor proiecte cu finanţare europeană. S-a iniţiat chiar şi o iniţiativă legislativă în acest sens şi cred că, din punct de vedere legal, acest lucru este rezolvat, iar pentru problema morală nu trebuie eu să mă pronunţ. Cert este un lucru, că cineva trebuie să ducă la bun sfârşit acest proiect”, a afirmat deputatul Buhăianu. Acesta crede că nu trebuie discutat de sume, ci de principii şi că personalul calificat în managerierea unor astfel de proiecte se regăseşte la IŞJ şi de aceea au fost cooptaţi inspectori şcolari.

Sergiu BĂLĂŞCĂU

Articolul a apărut şi în săptămânalul Adevărul de Seară, ediţia de Botoşani

Contractele pe fonduri europene semnate în 2010 de angajaţii IŞJ

 ANGAJAT FUNCŢIE
DURATĂ CONTRACTE
SUMĂ
 Mihaela Achihăiţei
 inspector şcolar
36 luni
153.000
 Cornelia Alexoae
secretar superior
30 luni
30 luni
30 luni
 42.090
173.430
aprox. 11.000
 Ştefan Başno
inspector şcolar
30 luni
23.940
 Daniel Bucătaru
inspector şcolar 
36 luni
145.800
 Daniel Cojocariu
inspector şcolar
36 luni
49.464
 Rodica Egner
inspector şcolar
36 lu
60.400
 Olivia Gornea
inspector şcolar
36 luni
21 luni
 49.064
47.880
 Ana Ilaş
consilier
34 luni
51.000
 Adela Iordăchescu
auditor
36 luni
30 luni
 53.028
72.630
 Ada Macovei
inspector şcolar general
 30 luni
36 luni
30 luni
21 luni
 133.560
111.300
170.340
53.886
 Cristina Manolache
inspector
30 luni
60.527
 Rodica Mighiu
inspector
36 luni
30 luni
 145.800
74.590
 Carmen Nechita
inspector
21 luni
47.880
 Rodica Roşca
contabil şef
 36 luni
36 luni
34 luni
30 luni
36 luni
 46.296
51.480
9.350
53.055
114.210
 Iulia Şlincu
inspector
30 luni
74.590
 Florentina Tilică
consilier
36 luni
30 luni
 117.000
97.500
 16 angajaţi
     2,1 milioane

*Sumele sunt exprimate în RON