Dezastrul unic în ultimii 30 de ani scumpește fructele și legumele

Legumele şi fructele se vor scumpi, în perioada următoare, cu 20 până la 25 la sută.

 

Este anunţul făcut de cultivatorii români care se plâng că valul de frig de la sfârşitul lui aprilie a compromis, în unele zone, aproape toată producţia. Cele mai afectate legume au fost roşiile şi castraveţii din sere şi solarii. 

 

Un asemenea dezastru nu s-a mai întâlnit de mai bine de 30 de ani.

 

"Astfel de temperaturi de -4,5 grade în această perioadă ar reveni o dată la 100 sau 110 ani. Au fost temperature extreme care au afectat cultura speciilor pomicole", a afirmat Mihail Coman, director Institutul de Cercetare Dezvoltare Pomicultură.

 

Fermierii avertizează că vor putea aduce în piaţă doar jumatate din cantitatea de legume şi fructe pe care o estimau.

 

"Vor creşte preţurile sigur pentru că nu avem cum altfel... se fac cheltuieli duble pentru reluarea ciclului de producţie", arata un fermier la Realitatea.net.

 

Producătorii spun că pagubele se vor reflecta în preţurile de pe tarabe şi magazine toată vara.