Accident teroare noaptea trecută, o autoutilitară s-a urcat pe un Mercedes - VIDEO & GALERIE FOTO

Eveniment rutier grav petrecut noaptea trecută la Botoșani.

 

Accident provocat de un tânăr

 

De această dată s-a întâmplat în localitatea Corni, un tânăr de 23 de ani fiind vinovatul producerii accidentului. A încercat să evite trei persoane aflate pe marginea străzii, iar mai apoi a lovit o autoutilitară.

 

„Un tânăr de 23 de ani din în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208 H, pe raza localității  Corni, direcția de deplasare Brehuiești-Sarafinești, evită un grup de persoane aflate pe partea carosabilă, împrejurare în care pierde controlul asupra direcției de mers și acroșează alte trei persoane, după care intră în coliziune cu o autoutilitară care se afla parcată pe marginea părții carosabile”,

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

 

Trei persoane rănite

 

Din accident a rezultat rănirea  a trei persoane de 39, 29 respectiv 49 de ani, toți fiind din comuna Corni.

 

Șoferul nu se afla sub influența alcoolului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Mașinile au fost preluate de o platformă SOS Botoșani.

 

Unii oameni susțin că accidentul ar fi fost însoțit de o bătaie cu furci și topoare . Însă după cum am afirmat mai sus,  reprezentanții IPJ au arătat că ancheta vizează fapta de vătămare din culpă, ceea ce înseamnă că evenimentul rutier nu ar fi fost continuat cu un conflict violent.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store