Deţinuţi specializaţi în meserii în spatele gratiilor

 

O parte dintre persoanele private de libertate din Penitenciarul Botoşani au dobândit cunoştinţe de utilizare a calculatorului după ce au fost incluşi într-un program cu finanţare europeană.
În unitatea de detenţie se implementează proiectul, "O societate în schimbare – Reintegrarea socială şi profesională a deţinuţilor’’, cofinanţat  din Fondul Social European prin  Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 ,,Promovarea incluziunii sociale’’ Domeniul major de intervenţie 6.2 ,,Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii’’, în parteneriat cu alte două instituţii penitenciare situate în regiuni diferite de dezvoltare a României (Sud Est, Sud Muntenia), respectiv Penitenciarul Galaţi, în calitate de beneficiar şi semnatar al contractului de finanţare şi Penitenciarul Giurgiu în calitate de partener.
Unul din obiectivele specifice ale proiectului constă în furnizarea de programe de instruire pentru obţinerea competentelor profesionale de către deţinuţi prin introducerea programelor moderne şi inovative de formare profesională.
La data de 10 august 2012 a fost finalizat primul program de formare profesională prin cursul de calificare în meseria de „Operator introducere, validare şi prelucrare date”, absolvit de 17 persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Botoşani.
De asemenea, în data de 26 septembrie 2012, începând cu orele 10.00, în cadrul unei festivităţi ce va avea loc la sediul Penitenciarului Botoşani, persoanelor absolvente ale acestui curs de calificare li se vor înmâna certificatele de calificare profesională, eliberate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În prezent în Penitenciarul Botoşani se derulează alte 4 cursuri de calificare/recalificare în care sunt incluse un număr de 56 persoane private de libertate pentru meserii precum: operator introducere, validare şi prelucrare date, tâmplar universal, bucătar şi faianţar, montator placaje. În cadrul acestui proiect au fost amenajate şi dotate spaţii la standarde care să permită derularea activităţilor teoretice dar şi a celor practice în condiţii similare cursurilor organizate în exteriorul instituţiilor penitenciare în scopul creşterii şanselor de incluziune socială a persoanelor liberate din penitenciar.