Un bărbat arestat la Penitenciarul Botoșani a fost prins cu un telefon în camera de detenție.
Comisia de Disciplină a făcut o anchetă având în vedere abaterea disciplinară comisă, iar deținutul nemulțumit și convins că telefonul nu e al lui a depus o contestație la Judecătoria Botoșani.
Bărbatul de etnie romă a declarat în fața instanței că telefonul era al unui coleg de cameră și că de altfel și ceilalți colegi știau că nu e al lui.
Acesta a povestit că atunci când au venit agenții de pază pentru a efectua percheziția, colegul lui a împins lada în care se afla telefonul sub patul lui.
„Pe moment nu mi-am dat seama fiindcă am ieșit din cameră pe parcursul percheziției. Dar când am revenit, am observat lada colegului sub patul meu”,
a afirmat bărbatul
Botoșăneanul susține că acum colegul său a fost eliberat și până la termenul următor s-a decis să se afle adresa acestuia pentru a fi citat ca martor.