Cei care cunoscut-o vorbesc despre dârzenia maicii, dublată de o delicatețe surprinzătoare. ”Era directă, aproape dură, dar cu un fel al ei aparte de a-și exprima dragostea. Avea o delicatețe!”

Cel căruia îi datorăm astăzi cunoașterea maicii Mariami într-un fel cu totul diferit de cum ne-am fi așteptat este Fabian Anton. Un scotocitor și un îndelung și răbdător scriitor și sculptor de chipuri monahale, Fabian Anton mărturisea, la începutul anului 2020, cum a cunoscut-o pe monahia de la Văratec.

”Am cunoscut-o pe maica Mariami Leonte în urmă cu 25 de ani, pe când ajunsesem la mănăstirea Văratec pentru a definitiva documentarul „Sub tălpi țărâna Moldovei”, dedicat pelerinajelor făcute în zonă de Garabet Ibrăileanu”,

Fabian Anton, scriitor

Întâlnirea dintre maica, pe atunci în vârstă de 25 de ani, și la fel de tânărul scriitor avea să fie una nu doar mărturisitoare, cât mai ales ziditoare.

”Această lungă prietenie s-a concretizat, peste ani, în numeroase proiecte culturale și editoriale – începând cu salvarea chiliei în care a locuit Mihai Eminescu și cu volumul ce practic l-a făcut cunoscut tuturor pe sihastrul Proclu Nicău și terminând cu o serie fascinantă de pelerinaje făcute împreună la marii duhovnici ai Neamțului”,

Fabian Anton, scriitor

Cu o modestie rară, trăind înlăuntrul unei credințe căreia i-a împrumutat dârzenia și sinceritatea ei, maica Mariami își construise o platoșă, un scut de autoapărare. Dincolo de acest scut, maica pitise de fapt un suflet uriaș, o bunătate hristică și jertfelnicia pe care doar cei foarte apropiați au reușit să le cunoască.

”În toată această perioadă doar o singură dată a acceptat, cu mare greutate, să se destăinuie și să-și povestească viața într-un interviu de aproape două ore, și asta numai cu promisiunea că voi da totul cititorilor abia după ce maica Mariami va pleca la Domnul”,

Fabian Anton, scriitor

Interviul cu pricina a avut loc în vara anului 2000. Peste mai puțin de 20 ani, în anul 2019, maica Mariami pleca la Domnul. Abia împlinise 50 de ani.

”Sora mea, moartea”

După trecerea în veșnicie a monahiei de la Văratec, la începutul anului 2020, apărea nu doar interviul înregistrat în urmă cu 20 ani, dar și o carte tulburătoare, care poartă semnătura Maicii Mariami Leonte: “Sora mea, moartea. Convorbiri și cuvinte de folos“.

Prin acest volum, mai adaugă Fabian Anton, descoperim personalitatea fascinantă a acestei mari monahii a Văratecului ”care, sunt convins, abia acum își va putea arăta adevărata valoare”.

Cartea a apărut, așadar, în 2020, sub semnătura Maicii Mariami Leonte de la Văratec, la editura “Lumea Credinței“, sub îngrijirea lui Fabian Anton.

Volumul ne pune la inimă gândurile, necazurile și ridicările unei călugărițe actuale, mutată la ceruri nu cu multă vreme în urmă, la numai 50 de ani... Femeie hotărâtă, monahie aprigă, interlocutor incomod, maica Mariami ne cucerește definitiv la finalul cărții prin amintirile ei cu marii duhovnici ai neamului românesc, pe care i-a cunoscut nemijlocit. Și cărora le face o descriere cum numai un ochi duhovnicesc o putea realiza.

Cuvintele maicii Mariami Leonte, de pe coperta a IV-a a cărții, sunt tulburătoare, dar scot la iveală tristețea covârșitoare a unei slujitoare a lui Hristos menită să caute și să dăruiască ceea ce are omul mai de preț: iubirea.

”Tuturor și fiecăruia în parte le-am dat inima mea, i-am iubit nespus, așa cum ne cere Hristos. Tot ce am avut am pus în slujba iubirii pentru toți semenii mei, fără a avea alt scop decât acela de a face ceea ce mi s-a spus… Am mare nevoie de iubirea semenilor mei, dar nu are cine să mi-o dea, căci nici ei, sărmanii, nu o mai au. Li s-au răcit inimile de tot. Sunt doar obiecte, pur și simplu” - Maica Mariami Leonte

Drumul de la Botoșani la Văratec

S-a născut în 1969, în Botoșani, într-o familie cu nouă copii. Unul dintre ei avea să devină, peste ani, protopop de Botoșani.

Maica Mariami credea că vocația monahală i-a fost transmisă de mama ei care, înainte de a se căsători, a fost la mănăstire.

”Mama mea, înainte de a se căsători, a fost la mănăstire. Ea a avut mereu vocația asta, dar cum nu avea tată, avea doar mamă, frații ei nu au putut să o oprească să stea în mănăstire, așa cum mama își dorise foarte mult. Și chiar a stat câteva luni ca soră într-o mănăstire, însă în cele din urmă frații ei, certându-se pe averea tatei, au scos-o de acolo și au căsătorit-o așa, mai mult forțat. Și atunci, din cauza asta, mama și-a dorit toată viața ca, dacă ea nu a putut să rămână într-o mănăstire, măcar unii dintre copiii ei să ajungă aici”, povestea Maica Mariami în interviul acordat lui Fabian Anton în anul 2020.

Emoționant povestește maica momentul nașterii, în luna martie a anului 1969, când mama ”nu știa ce nume de sfânt să-mi dea”.

”A avut atunci o revelație, închinându-mă în biserică, ducându-se cu mine la biserică, la opt zile și tot gândindu-se cum să-mi pună numele – fiindcă apoi m-a declarat, mi-a făcut târziu actele că nu cădea de acord cu numele. S-a rugat deci în genunchi Maicii Domnului, după ce-i citise preotul moliftele, și a zis: „Maica Domnului, dă-mi un gând, cum să-i pun numele fetei?”. Iar atunci, trează fiind, în biserică, a văzut cum s-a desprins din icoană Maica Domnului, a luat scutecul, scutecul roz cu care-l înfășa pe Mântuitorul, i l-a pus pe mână și i-a spus: „Maria să-i pui numele! Copila asta va fi a mea!”. Îți dai seama că atunci mama s-a cutremurat și a zis: „Asta cu adevărat se va duce la mănăstire!” Asta a fost tot, ăsta a fost începutul”, povestea emoționată Maica Mariami.

Însă plecarea la mănăstire nu avea să fie atât de simplă. Era foarte harnică de mică și își ajuta familia la muncile grele. Frații au plecat la studii, dar când i-a venit rândul fetei au ieșit în față toat greutățile familiei.

”Mi-au zis: „Tu rămâi acasă, te dă mama și tata după un băiat cumsecade, din sat, rămâi aici, în sat, îți ajuți părinții, stai o zi la mama, o zi la socri!”. Atunci m-am înfuriat, copil fiind, și le-am zis: „Dar nu vă ajunge cât v-am robit toată viața? Până la mine toți au plecat și am rămas eu să fac toate muncile câmpului? Chit că știu că mă duc la o școală de maici și tot nu o să rămân în lume să mă căsătoresc!”. Eu le-am zis asta așa, într-o furie, iar tata atunci mi-a dat două palme și mi-a zis: „Tu din casa mea nu ieși. Faci cum îți spun eu! Ești copilul meu și ești dator să faci cum îți spun eu”. I-am zis: „Mai vedem noi, tată!”. Iar sâmbăta următoare, atunci când am venit acasă, abia îmi luasem alocația și i-am zis: „Cred că am și eu dreptul la o vacanță! Măcar o lună. Ai văzut, până acum nu ți-am ieșit din cuvânt, te-am ascultat, dar acum dă-mi și mie voie să mă duc undeva”. Iar tata mi-a zis: „Ai voie să pleci dar numai cu maică-ta!”, Așa că ne-am suit în tren și am plecat”, povestea maica în interviul amintit.

Nu știa, mărturisea maica, nici măcar unde-i Văratecul, dar era sigură de un lucru: ”A fost lucrarea lui Dumnezeu”. Pentru că a ajuns la Văratec și a rămas acolo până în clipă din urmă.

Se întâmpla în anul 1986. Era o copilă de doar 17 ani.

”De atunci am mai dat și înapoi cu credința, Am mai mers un pas înainte, zece înapoi…”, mărturisea în sinceritatea-i cunoscută maica Mariami. A fost greu, da, dar ”nu atât de neînchipuit de complicat, nu mă așteptam să apară atâtea mreje pe care nu le poți dibui, nu le poți da de capăt”. A luptat în fiecare zi, în fiecare ceas, cu povârnișurile vieții de mănăstire. Cu ispitele despre care spune că, totuși, nu sunt atât de mari în mănăstire precum în lumea cea mare”. Interviul complet poate fi citit aici și aici.

O frântură de viață

În anul 2007, maica Mariami Leonte se adresează Familiei Regale a României, exprimând o doleanță emoționantă: își dorea ca în biblioteca pe care o înființase la Mănăstirea Văratec să existe o fotografie ”cu Majestatea Sa si cu familia”. Mesajul datează din 18 septembrie 2007:

”Alteță,

Sunt o călugăriță din Mănăstirea Văratec și vă scriu la recomandarea IPS Nicolae Corneanu al Banatului. Am ridicat aici, în chilia mea, singura bibliotecă ortodoxă particulară din zona unde am reușit să strâng până în prezent, numai din putinele mele fonduri, aproape 1000 de volume. Aici cărțile sunt citite cu nesaț, maicile aproape și le smulg din mână, așa interes au pentru carte și pentru cultura de calitate.

Am un venit de 500.000 de lei lunar care, pentru nevoile mele personale, este suficient. Însă îmi este imposibil să procur pentru bibliotecă volume noi, majoritatea fiind luate din anticariate și apărute înainte de 1989.

Aș fi foarte bucuroasă dacă, în mica mea chilie, aș putea avea măcar o fotografie cu Majestatea Sa și cu familia. Sunteți foarte iubiți aici și vă purtam tot timpul în rugăciunile noastre.

Din adâncul sufletului vă rog și vă mulțumesc. Zi de zi mă voi ruga bunului Dumnezeu pentru sănătatea dvs., a tuturor.

Adresa mea este: Maica Mariami Leonte, Mănăstirea “Văratec”, com. Agapia, jud. Neamț, cod 5683.

Dumnezeu să vă ajute

Maica Mariami Leonte”

În aceeași zi de 18 septembrie, înainte de miezul nopții, avea să vină și răspunsul:

”Maica Mariami,

Am primit mesajul frăției voastre și vă mulțumesc. Veți primi de la secretara executivă a Majestății Sale fotografia pe care v-o doriți.

Cu cele mai bune urări,

Principele Radu”

În loc de epilog

Maică Mariami, care credeți că este rolul creștinului în zilele noastre?

(Maica Mariami Leonte, 1969-2019)

”Dar oare mai are vreun rol creștinul? (…) Credința lui mai este statornică, așa cum era înainte? Nu s-a clătinat oare? Acestea sunt întrebările. Mai este credința care poate avea un rol în inima credincioșilor? Mă uitam când mă mai duceam acasă ori când mă mai trimiteau cu icoana pentru ploaie, era peste tot o necredință crasă. Erau duminica și în sărbători la arat, la tăiat porumbul, la muncile câmpului… noi veneam cu icoana pentru ploaie și ei ne luau în derâdere. Este o necredință cumplită peste tot. Puțini sunt cei care mai țin astăzi predaniile, tradițiile. Până și animalul ăla, care toată săptămâna îl muncești la câmp, trebuie să se odihnească și el o zi. Până și Dumnezeu s-a odihnit. Deci asta este întrebarea corectă: mai este credință pentru ca apoi să mai poți avea un rol în lume, ca creștin? Puțini oameni mai au credință”.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: