Deşi a fost sărit din listă, Dolineaschi vede noul Guvern constituţional

Secretarul general al Partidului Social Democrat, deputatul Andrei Dolineschi, a declarat printr-un comunicat de presă că în momentul în care noul Guvern va obține votul de încredere al Parlamentului pentru programul politic propus, sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către PDL și PMP va deveni lipsită de obiect.

 

În momentul în care noul Guvern își va angaja răspunderea pe un program politic care să includă obiectivele suplimentare ce nu se regăsesc în programul de guvernare al USL votat în 2012, sesizarea depusă în acest sens de PDL și PMP la Curtea Constituțională va fi lipsită de obiect. Prin urmare, cele două partide vor pierde indiferent de decizia Curții. Dacă le este respinsă sesizarea rezultă că întregul lor demers a fost greșit. Dacă le este admisă, la acea dată elementele de constituționalitate vor fi deja rezolvate”, a declarat Andrei Dolineaschi.
Secretarul general al PSD a adăugat că în sesizarea PDL și PMP există confuzii grave care denotă caracterul superficial al abordării celor două partide.
[[banner]]
În sesizare se confundă acordul politic cu cel guvernamental. Acordul politic dintre două formațiuni nu presupune neapărat o acțiune guvernamentală – de pildă, ele își pot promova actele normative pe cale parlamentară, ceea ce nu are nicio legătură cu programul de guvernare. Cu toate astea, aproape în tot cuprinsul sesizării PDL și PMP invocă acordul politic dintre USD și UDMR pentru a susține că s-ar fi impus modificarea sau completarea programului de guvernare, deși nu există o legătură cauzală necesară între cele două”, a precizat reprezentantul PSD.
Dolineaschi a mai adăugat că și în situația în care nu și-ar angaja răspunderea pe un program politic care să includă obiective convenite cu UDMR, noul Guvern tot nu s-ar afla într-un conflict de constituționalitate.
„Există Decizia Curții Constituționale cu numărul 1.431, din noiembrie 2010, în care judecătorii constituționali au precizat că, în cazul în care există proiecte de lege care nu sunt subsumate programului de guvernare, Guvernul își poate angaja răspunderea doar pe acele proiecte, fără a fi nevoie să ceară votul de încredere al Parlamentului pentru un nou program de guvernare. Deci în cazul de față, noul Guvern putea opta să meargă exclusiv pe programul de guvernare al USL și să recurgă la angajarea răspunderii doar pentru proiectele de lege care vizau alte obiective decât cele din program”, a subliniat secretarul general al PSD.
CITEŞTE:
 E oficial! Dolineaschi n-a intrat în Guvern, un UNPR-ist numit ministru