Desfiinţarea judeţului : Ţurcanu vrea referendum în judeţ şi scoate lumea în stradă

 

Liderii judeţeni ai opoziţiei se pregătesc de contraatac. Întrucât în afară de PDL, nici măcar celelalte partide aflate la guvernare nu şi-au arătat public sprijinul faţă de împărţirea ţării în opt regiuni, iar informaţiile pe care le au arată că substratul real al proiectului este crearea unui avantaj imens democrat-liberalilor în perspectiva alegerilor, preşedintele PNL Botoşani pregăteşte un plan de contracarare a acestei iniţiative.
Deputatul doreşte organizarea la nivel judeţean a unui referendum în care oamenii să fie întrebaţi dacă doresc sau nu să se desfiinţeze Botoşaniul. El intenţionează să depună în acest sens un proiect de hotărâre chiar la prima şedinţă a Consiliului Judeţean. „Vom discuta cu juriştii să vedem exact cum putem face asta”, ne-a declarat Florin Ţurcanu. Totodată, liberalii vor merge în teren şi vor întreba şi ei oamenii dacă îşi doresc să rămână fără judeţ şi dacă sunt dispuşi să iasă în stradă pentru ca Botoşani să nu dispară. Se vor colecta date de la aceştia pentru ca ulterior să fie chemaţi la acţiuni de protest. Astfel de manifestări ar urma să aibă loc în toată ţară după ce inclusiv preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat sâmbătă cu ocazia lansării programului de administraţie publică al USL proteste de stradă. „Este posibil să se blocheze activitatea Parlamentului”, a mai spus deputatul. PDL-iştii doresc să îşi asume răspunderea pe legea reorganizării teritoriale până la sfârşitul acestei luni.