Descoperire îngrozitoare într-un bloc din oraș: Femeie dată dispărută de acasă, găsită moartă în apartamentul mamei sale

Femeia cu păr roșcat și ochii verzi, mamă a unui copil, a dispărut de acasă duminică dimineață.

 

De duminică dimineață, a fost căutată cu disperare atât de familie, cât și de polițiștii alertați ulterior.

 

Doina, în vârstă de 51 de ani, era angajată a Spitalului Județean ”Mavromati”, la Maternitate. Femeia a plecat de acasă duminică dimineață, fără să spună cuiva încotro se îndreaptă.

 

Familia a cerut ajutorul Poliției. În această dimineață, soțul Doinei a făcut la rândul său un apel către cei care o cunosc, chiar de pe pagina de Facebook a femeii dispărute:

 

”...v-aș fi recunoscător oricărui poate oferi o informație despre soția mea, care a dispărut în data de 27.11.2022, în jurul orei 8.00-8.30, de la domiciliul din Botoșani- strada Primăverii”.

 

Din nefericire, deznodământul avea să fie tragic. La scurt timp, polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au anunțat că Doina a fost găsită decedată, într-o locuință, din municipiul Botoșani ce aparține familiei.

 

Este vorba despre locuința mamei ei, acolo unde Doina se pare că a stat după ce a plecat de acasă. Se bănuiește că femeia și-ar fi pus capăt zilelor.

 

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea autopsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.