Polițiștii din Dorohoi, împreună cu jandarmii, au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, aplicând sancțiuni de peste 7.000 de lei și controlând atât autovehicule, cât și localuri publice.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla, a Biroului Rutier și jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 09:00-12:00, prilej cu care au fost legitimate peste 40 de persoane, controlate 23 de autovehicule și 4 localuri publice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.