Descinderi DNA în 5 vămi, 10 judeţe şi capitală

 

Aproximativ 30 de persoane au fost ridicate şi duse la audieri, marţi dimineaţă, în urma descinderilor ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) şi a procurorilor anticorupţie în cinci puncte vamale şi domicilii din zece judeţe, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Persoanele ridicate sunt poliţişti de frontieră şi traficanţi de ţigări, au precizat sursele citate. De asemenea, anchetatorii ar fi găsit şi importante cantităţi de ţigări de contrabandă.
În jur de 1.000 de forţe de ordine participă, marţi dimineaţă, la cele peste 70 de descinderi coordonate de ofiţeri DGA şi procurori anticorupţie. La descinderi participă şi poliţişti de la IPJ-uri, mascaţi şi jandarmi. Acţiunea vizează vămile Naidaş şi Stamora Moraviţa, precum şi sectoarele Poliţiei de Frontieră Oraviţa, Deta şi Cruceni. De asemenea, anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţele unor poliţişti, vameşi şi traficanţi de ţigări, în judeţele Argeş, Galaţi, Olt, Ilfov, Maramureş, Suceava, Dolj, Giurgiu, Timiş şi Dâmboviţa, precum şi în Capitală. Operaţiunea autorităţilor continuă, controlul vamal şi traficul la frontieră fiind oprite complet pe durata descinderilor.
Monitorizaţi mai multe luni
Peste 130 de descinderi au început, marţi, de la ora 6.00, la locuinţele şi la locurile de muncă ale unor vameşi şi poliţişti de frontieră din zona de vest a ţării într-o amplă anchetă coordonată de DNA privind corupţia la frontieră, persoanele vizate urmând să fie aduse la Bucureşti pentru audieri. La descinderi, participă jandarmi, poliţişti, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, persoanele vizate în ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmând a fi aduse la Bucureşti pentru audieri. În acest caz, poliţiştii şi vameşii vizaţi au fost monitorizaţi mai multe luni, procurorii având indicii şi probe privind fapte de corupţie la punctele de trecere a frontierei.