Descinderi APIA Botoșani, mită, abuz în serviciu, declarații false  – LISTA REȚINUȚILOR și INFRACȚIUNILE

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut publică lista cu persoanele reținute în cadrul dosarului ce vizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani. Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea referitoare la existența unor grupuri de interese care acţionează în vederea fraudării fondurilor europene destinate sprijinirii agriculturii, identificate la nivelul APIA Botoşani, grupuri având  următoarea componenţă:

 

Procurorii DNA Suceava au dispus reținerea pentru 24 de ore, adică până diseară la ora 20:15 a următorilor inculpați din cadrul acțiunii penale cu ilegalități la subvenții de la UE pentru Liviu Zaharia, directorul executiv APIA de la Botoșani, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite, în formă continuată şi luare de mită.
De asemenea, a fost reținut Gabriel Tincu pentru 24 de ore, adică până la data de 25 septembrie, ora 1:40, acesta fiind șef Serviciu Măsuri Speciale și IT al aceleiaşi instituţii, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite în formă continuată.
Gheorghe Faraon, șeful Serviciului Control APIA a fost reținut până în seara de miercuri, la ora 23:45 fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite în formă continuată, dare de mită şi  luare de mită în formă continuată.
Primarul de Săveni, Relu Petru Târzioru a fost reținut pentru 24 de ore, adică până la ora 22:45 a acestei seri pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri  europene, în formă continuată.
Ovidiu Epuraș, șef al Serviciului Inspecție, Cotă de Lapte și Supracontrol APIA a fost reținut până la ora 2:15 al nopții de miercuri spre joi, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite.
Ilie Iulian Metricariu, administratorul SC Agromer SRL a fost reținut până la data de 2:10 din noaptea de miercuri spre joi fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
CITEȘTE:
 Directorul APIA, Liviu Zaharia, adus cu mascații la APIA – GALERIE FOTO