FC Botoşani şi CSMS Poli Iaşi se vor înfrunta mâine, de la ora 19.00, pe Stadionul Municipal, în oprimile Cupei Ligii la fotbal. Ambele echipe au obiectiv calificarea în următoarea fază a competiţiei deoarece vor juca pe teren propriu cu Steaua Bucureşti iar reţeta financiară a unui astfel de meci este foarte bună.
Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, este convins că elevii săi vor fi foarte motivaţi şi că îşi doresc să joace încă o dată cu Steaua, pe Municipal, în această toamnă.
“Este o competiţie pe care o tratez cu seriozitate. În primele două ediţii am avut ghinionul să jucăm în deplasare, am ieşit din primul tur, nu am făcut prea multe. De data asta, în faţa propriilor suporteri, trebuie să ne propunem mai mult. Cunoscând şi următorul adversar, este o motivaţie în plus. Câştigătoarea acestei întâlniri joacă cu Steaua şi pentru orice fotbalist este o mândrie să joci contra Stelei. Mai ales că ei vor participa în această toamnă europeană. Este o experienţă în plus să mai ai un meci în plus cu Steaua Bucureşti”, a declarat Grozavu care a luat în calcul toate variantele şi nu exclude să se ajungă la loviturile de la 11 metri în partida de mâine.
“Luăm în calcul orice. Este un singur meci. Dacă se termină egal la finalul celor 90 de minute, continuă. Prelungiri, penalty-uri. Luăm în calcul orice. Ne pregătim în acest sens. Trebuie să ţinem cont că la trei zile vom întâlni Steaua pe teren propriu. Este o săptămână mai specială. Încerc să introduc cea mai bună echipă la momentul de faţă, vreau să câştigăm acest joc. Nu va fi uşor. Întâlnim o echipă care anul ăsta ne-a reprezentat în Europa League, au început foarte bine campionatul. Sunt convins că după prestaţia de la Voluntari, băieţii vor avea o tresărire de orgoliu şi vor trata altfel partida cu Iaşi”, a adăugat tehnicianul botoşănean.
Pentru Leo Grozavu şi staff-ul său, CSMS Poli Iaşi nu mai este o necunoscută dar în acelaşi timp este o echipă greu de învins deoarece are o apărare foarte bună, potrivit jurnaliștilor de la ziarul ProSport.
“Sunt convins că Iaşiul va face un joc de aşteptare, un joc pe contraatac. Suntem obişnuiţi cu jocul lor şi nu cred că îl pot schimba de la o etapă la alta. Au multă omogenitate în echipă şi nu cred că vor schimba foarte mult. Ştim la ce să ne aşteptăm dar importantă este starea noastră. Important este ce faci tu pe teren. Mă aştept la o partidă grea. Sper să nu se ajungă la prelungiri pentru că ar fi un efort în plus dar până la urmă important e calificarea”, a mai afirmat Leo Grozavu.
Răzvan Greu a venit în această vară la FC Botoşani şi unul dintre tinerii jucători care au reuşit să îl mulţumească pe tehnicianul Leo Grozavu. Fostul mijlocaş de la Univ. Cluj a fost folosit atât în meciul cu CFR Cluj cât şi la Voluntari şi e posibil să joace titular contra Iaşiului.
“Este un meci dificil, o echipă bună dar putem câştiga. Sper să avem altă faţă în meciul cu Iaşi. Avem o echipă bună şi sper să câştigăm. Cu multă ambiţie şi determinare putem trece de Iaşi. Fiecare jucător tânăr îşi doreşte să ajungă sus şi să joace în Liga I iar asta e o şansă în plus pentru noi. Îmi doresc să muncesc mult şi să prind cât mai multe meciuri în Liga I”, a declarat Răzvan Greu.
“Trebuie să intrăm concentraţi, cu atitudine şi să blocăm contraatacul”
Un alt jucător care ar putea intra din primul minut al partidei cu CSMS Poli Iaşi este Sergiu Popovici. El spune că FC Botoşani are forţa de a câştiga meciul de mâine şi îşi doreşte foarte mult o nouă confruntare cu Steaua.
“Ne aşteaptă un meci dificil, e o echipă bună care vine după două victorii. Au un moral ridicat. Noi venim după o înfrângere. Jucăm acasă în faţa propriilor suporteri şi avem nevoie de o victorie pentru a ne califica şi pentru moral deoarece urmează un meci important cu Steaua. Fiecare meci câştigat îţi dă altă stare. Iaşiul are jucători buni la fazele fixe şi joacă foarte bine faza de contraatac. Trebuie să intrăm concentraţi, cu atitudine şi să blocăm contraatacul”, a declarat Sergiu Popovici.
Vezi și: Zeci de jandarmi mobilizați pentru meciul cu Iașiul