Deputatul Răzvan Rotaru, care i-a cerut demisia președintelui organizației municipale, Mihai Tincu, a ținut să transmită un mesaj și liderei județene a partidului.
Parlamentarul social-democrat crede că zilele pe care Doina Federovici le mai are în funcția de președinte al PSD Botoșani, asemeni tuturor celor care l-au sprijinit necondiționat pe Liviu Dragnea, sunt pe terminate.
Aceasta mai ales că scorul PSD a coborât de la 41,59% la alegerile europarlamentare din 2014 undeva la 33% la cele din 2019, ceea ce înseamnă că a pierdut aproape un sfert din electorat.
”Doamnei președinte îi spun să se gândească foarte bine pentru că partidul acesta are nevoie și de la nivel județean de o schimbare pozitivă”,
Răzvan Rotaru, deputat PSD.
Parlamentarul social-democrat susține că Doina Federovici a produs nemulțumiri serioase în rândurile primarilor PSD, care s-au văzut în rezultatele scrutinului.
”Să nu uităm un lucru: d-na președinte și-a făcut poze cu primarii PNL pe scări la Ministerul Dezvoltării. Avea poze în care dumneaei spunea că se luptă pentru întreg județul Botoșani și uite că i-a ajutat pe cei din PNL foarte mult și foarte bine și nu cred că e normal”,
Răzvan Rotaru, deputat PSD.
El a adăugat că lidera social-democraților nu a avut aceeași atitudine și în cazul Primăriei Botoșani, pentru care nu a făcut aceleași eforturi de o ajuta.
”Din păcate, noi am fost tot timpul împotrivă, n-am știut să ne punem la o masă când a fost vorba de orice lucru pentru municipiul Botoșani și a tratat și la altele. Nu cred că va avea o viață ușoară d-na președinte pentru că la nivel central este clar: toți cei are au fost alături de Liviu Dragnea îți dai seama că nu sunt...”,
Răzvan Rotaru, deputat PSD.
Vicepreședintele PSD Botoșani crede că toamna nu o va mai prinde pe Doina Federovici pe postul de președinte al organizației județene.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL