Deputatul Șlincu, luat la întrebări de elevi, a împărțit Constituția: Voi sunteți viitorulGALERIE FOTO

Deputatul Dan Șlincu a fost joi oaspete de onoare al Colegiului Național “Grigore Ghica” din Dorohoi în cadrul proiectului „Invitatul săptămânii”, se arată într-un comunicat trimis de unitatea de învățământ.

 

Fost elev al liceului


Încurajând exprimarea liberă, dezbaterea și brainstorming-ul, proiectul promovează informarea corectă a adolescenților despre ceea ce se întâmplă în comunitatea în care trăiesc, precum și în țara lor.


Pentru asta este nevoie de modele, iar conducerea unității de învățământ menționate a considerat că parlamentarul corespunde acestei cerințe.


Fostul prefect a oferit elevilor din clasele IX - XII informații despre modul de organizare și funcționare al Parlamentului României, despre legile adoptate și despre cele trei mari puteri ale statului de drept.


Fost elev al liceului, le-a împărtășit elevilor dorința de a fi din nou adolescent, subliniind importanța educației și a anilor de liceu, “anii în care puneți temelia carierei”.


Dan Șlincu le-a răspuns tinerilor curioși la întrebări despre exprimarea votului, elevii aflând astfel că “votul este esența democrației”, dar și despre factorii perturbatori din educație, despre inflație și despre buget.

 

“Fiți consilierii mei pentru o zi!”


De la întâlnire elevii au plecat și cu sfaturi pentru viața de zi cu zi, fiind îndrumați de deputat să își “încarce bagajul pentru trenul vieții cu perseverență, curaj, putere, echilibru, răbdare”.


“Fiți consilierii mei pentru o zi!” a fost invitația adresată tinerei generații pentru o viitoare colaborare la cabinetul parlamentar, nu înainte de a le oferi în dar legea fundamentală a statului roman, Constituția României.


“Voi sunteți viitorul și eu am încredere în voi!” a fost mesajul transmis de Dan Șlincu la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi.


„Invitatul săptămânii” este un proiect educațional inițiat de profesorul Georgel Șlincu, directorul Colegiului Național “Grigore Ghica”, în colaborare cu prof. Monica Ifrim, consilier educativ.


Proiectul are ca obiective dezvoltarea abilităților de comunicare, a competențelor sociale și de inter-relaționare ale elevilor, creșterea stimei de sine, parte a procesului de dezvoltare personală, prin schimbul de idei și opinii cu personalități locale, județene și naționale din diferite domenii.