Deputăția Mirelei și-a lui Cristi Roman s-a rupt într-un miliard de lei vechi

Filiala PNL Botoșani nu ar fi trebuit să aibă nici un impediment în a-și stabili singură componența listei de candidați pentru scrutinul parlamentar din luna decembrie a acestui an.

 

Șefii de la București și-au călcat în picioare promisiunea făcută PNL-iștilor de la Botoșani

Atât înainte, cât și după alegerile locale, conducerea centrală a promis liderilor din teritoriu că organizațiile care vor avea un rezultat peste media națională vor avea libertatea de a-și decide singure pe cine trimit în bătălia pentru Legislativ, fără să li se furnizeze vreun ”parașutat”.
36,71% a fost scorul obținut de PNL Botoșani la Consiliul Județean. În plus, organizația a recâștigat funcția de primar al municipiului Botoșani, ocupând în final locul 8 pe țară în clasamentul filialelor. În aceste condiții nu ar fi trebuit să existe nici o ingerință a șefilor de la București în lista pentru Parlament și ar fi trebuit să fie păstrată cea votată în Consiliul de Coordonare Județean, cu Cristian Roman pe loc eligibil și Mirela Saucă pe o poziție semieligibilă.

Nu plătești cotizația, te trezești cu un ”parașutat”

Conducerea din capitală a găsit însă alt motiv pentru a nu accepta lista propusă de PNL Botoșani: neachitarea cotizației. Potrivit unei hotărâri luate de structurile centrale, fiecare organizație din țară trebuie lunar să vireze o cotizație la București, în cazul celei de la Botoșani fiind de 9.000 de lei, 4.500 de lei pentru vechiul PNL și 4.500 de lei pentru fostul PDL.
Ori pentru acest an PNL Botoșani nu a plătit nici un leu, ceea ce înseamnă că, socotind și luna octombrie, din care au trecut deja două decade, s-a ajuns la 90.000 de lei datorie către centru. Iar șefii de la București au găsit astfel pretextul ideal pentru a o parașuta pe Sulfina Barbu la Botoșani: neplata cotizației.

Banii socotiți în stil liberal

Unii liberali botoșăneni susțin că era dificil de adunat bani în acest an dată fiind incertitudinea privitoare la componența listelor, neexistând PNL-iști dispuși să contribuie la bugetul partidului atât timp cât nu știau dacă vor fi sau nu candidați. Alți liberali susțin că, de fapt, s-ar fi virat totuși niște bani în acest an, numai că ar fi avut surpriza să constate că sumele respective sunt considerate drept plată a restanțelor pentru 2015, pe 2016 PNL Botoșani continuând astfel să figureze astfel cu 0 lei și 0 bani cotizație plătită.
Astfel, refuzată vehement de filialele PNL Olt și Tulcea, Sulfina Barbu a ajuns să fie redirecționată spre Botoșani sub pretextul neachitării cotizației. Biroul Permanent Național a aprobat joi listele de candidați pentru trei sferturi din organizațiile din țară, cea de la Botoșani fiind amânată însă pentru ziua de luni, când BPN are programată o nouă ședință.