Deputata din Botoşani a răbufnit după decizia CCR pe Codul Penal: Aruncă în aer justiția

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a declarat, marți, la Parlament, în contextul amânării dezbaterii CCR a sesizărilor de neconstituționalitate pe Codul Penal, că modificările pe care PSD-ALDE le-au făcut la legislația penală „sunt o nenorocire”” care „aruncă în aer procesul de justiție”.

 

„Proiectul de Cod Penal pe care l-a votat majoritatea PSD-ALDE este o nenorociere pentru funcționarea justiției, pentru drepturile omului, pentru buna funcționare a statului român democratic. Noi am făcut această sesizare la CCR și ne dorim o analiză atentă, teneinică a Curții Constituționale, pe un proiect care aruncă în aer procesul de justiție și, în același timp, albește dosarele multor corupți din România”, a declarat Raluca Turcan, conform ştiri pe surse

 

CCR a amânat pronunțarea, pentru 24 octombrie, asupra obiecțiilor de neconstituționalitate a legii de modificare a Codului Penal și a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, solicitări formulate de deputați PNL - USR - PMP, ÎCCJ și Președintele României. Inițial, acestea s-au aflat pe ordinea de zi a ședinței CCR din 17 septembrie.

download from google play download from apple store