Deputat ”doldora de bani” așteptat să schimbe partidul - UNDE ar putea ajunge

Proaspăt intrat în Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) de la Botoșani fostul PRM-ist Dumitru Codreanu s-a pus pe dat sfaturi.

 

A arătat la conferința de presă organizată vineri că, el și colegii lui de partid vor analiza cu atenție persoanele care vin de la alte partide în ALDE dar și pretențiile pe care le ridică. A făcut trimitere la un deputat de la Botoșani, fără a oferi și nume, care ar intenționa să se alăture celor de la ALDE pentru o nouă candidatură la alegerile parlamentare din toamnă.
”La Botoșani, noi trebuie să fim foarte atenți pe cine și cum primim în rândul ALDE, de la celelalte formațiuni politice. Să vedem ce doresc ei. S-ar putea să vină un alde deputat care știu eu la ora asta este doldora de bani și care spune că el vrea să candideze iar deputat din partea lui ALDE. Și în asemenea condiții cred că trebuie să fim foarte atenți pe cine și cum promovăm pentru că populația și alegătorii în general nu uită cine și cum au fost și ce au făcut cei care au fost la guvernare până la ora actuală”, a declarat Dumitru Codreanu.
Acesta a fost senator din partea PRM cu un singur mandat în Parlamentul României. Și-a mai încercat norocul în 2012 pe listele PP – DD, însă fără succes. (G.E.)

CITEȘTE : FAZA ZILEI : Politicianul de la Botoșani care era în stare să plece la Partida Romilor numai ca să scape de Țurcanu