Depuneri fulger la Inspectoratul Şcolar pentru profesorii metodişti

 

Cadrele didactice botoşănene care doresc să facă parte din corpul profesorilor metodişti au la dispoziţie două zile pentru a-şi depune dosarele. De asemenea, şi cei care au obţinut acest statut trebuie să-şi actualizeze o serie de documente.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Ministerul Educaţiei Naţionale a emis o adresă privitoare la noile reglementări cu privire la statutul profesorilor metodişti care au posibilitatea de a participa la inspecţii generale.
Noi avem deja un corp al metodiştilor al IŞJ, dar având în vedere ultimele reglementări legale cu privire la selecţia metodiştilor şi anume, există o condiţie în plus, aceea de a avea 90 de credite în ultimii cinci ani. Pentru cei care sunt deja metodişti, în această săptămână nu au decât să-şi completeze dosarul cu acte doveditoare cu cele 90 de credite”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general.
[[banner]]
Cei care doresc să obţină acest statut de profesor metodist trebuie să-şi depună dosarul complet la secretariatul instituţiei. Calendarul desfăşurării acestei acţiuni este următorul:
27 noiembrie 2013 – depunerea documentelor justificative care fac dovada dobândirii a 90 de credite profesionale transferabile în ultimii cinci ani de zile la secretariatul IŞJ
28 noiembrie 2013 – desfăşurarea etapei de reevaluare şi afişarea rezultatelor la sediul şi pe site-ul IŞJ
29 noiembrie 2013 (până la ora 12:00) – Depunerea contestaţiilor la secretariatul IŞJ
29 noiembrie 2013 – soluţionarea contestaţiilor şi validarea rezultatelor finale în Consiliul de Administraţie al IŞJ şi afişarea lor la sediul şi pe site-ul instituţiei
CITEŞTE ŞI:
 Peste 40 de suplinitori necalificaţi au picat examenul