Demnitarii PSD au sărit pe secretarul de stat, prefectul a ejectat elegant presa – VIDEO

 

Deplasarea la Botoşani a secretarului de stat de la Ministerul Economiei, Maricel Popa, a reprezentat un bun prilej pentru demnitarii locali de a-l lua la întrebări. La festivitatea de semnare a contractului pentru parcul fotovoltaic de la Frumuşica au fost prezenţi 16 primari, iar unii dintre aceştia nu au avut răbdare să se finalizeze discuţiile pe seama proiectului în cauză şi l-au asaltat pe oficialul guvernamentul.
secretarul de stat maricel popa la botosani

Primul a fost Dumitru Viţel, primarul de la Curteşti, care nu şi-a ascuns mirarea că Mircea Popa a afirmat că factura la energie s-ar fi redus. Răspunsul dat de Dumitru Vitel primar Curtesti   secretarul de stat a fost unul cel puţin alambicat.
„O să vedeţi că e de 9%, dar nu puneţi în balanţă că noi am avut liberalizare, deci dacă nu am contrabalansat ăia 10% care creştea factura, deci de asta nu se vede direct în factura dvs. Exact cum se liberalizează şi gazul până în 2018, un procent, 3%, 6%, 10% şi o să vedeţi şi din 1 ianuarie se va vedea o scădere destul de majoră”, a afirmat Maricel Popa.
Înainte de asta avusese şi deputatul Tamara Ciofu două întrebări, una referitoare la certificatele verzi, cealaltă la întârzierile de ani de zile între data depunerii proiectului şi cea de semnare a contractului pentru parcurile fotovoltaice, Primăria Frumuşica fiind cel mai bun exemplu.
„Cam care ar fi posibilitatea judeţului Botoşani de a accesa asemenea proiecte şi pe alte zone ale judeţului, ce şanse sunt să depăşim aceste bariere birocratice? Vă daţi seama că dl primar (Constantin Rădeanu, primar de Frumuşica – n.r.) are din 2010 depus acest proiect. Între timp au fost rediscutate condiţiile de eligibilitate şi am vrea să ştim la ce interval de timp se modifică din nou regula Tamara Ciofu deputat PSD Botosani  jocului?” a întrebat Tamara Ciofu.
Cum şi alţi primari aveau pregătite întrebări, iar Mircea Popa nu părea înaă să aibă pregătite cele mai bune răspunsuri, a intervenit prefectul Costică Macaleţi. Acesta a stabilit ca întâi să aibă o alocuţiune senatorul Doina Federovici, apoi să se semneze contractul pentru parcul fotovoltaic, după care jurnaliştii să poate adresa întrebări, iar când aceştia părăsesc sala de şedinţe a Consiliului Local să poată interveni şi primarii.  Unii primari au uitat însă de programul întocmit ad-hoc şi l-au luat iar la întrebări pe oficialul guvernamental, care le-a răspuns însă că, tocmai s-a decis ca nelămuririle să şi le exprime după ce pleacă presa.




CITEŞTE ŞI:
Minune solară într-o comună, proiect de 3 milioane euro care produce 150 euro/h

[[banner]]