Dementul zilei: S-a îmbătat praștie, a luat alte numere de înmatriculare și s-a urcat la volan 

În doar câteva zeci de minute un bărbat din Viișoara a reușit să facă o mulțime de prostii. Și totul a avut la baza consumul exagerat de băuturi alcoolice.

 

Vineri, agenții Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe un drum public din comuna Viișoara, un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate. 


Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea montate plăcuțele cu numere de înmatriculare care nu ii aparțineau. 


Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat.