Delir de Liga I pe Municipal după 4 – 0 : Campionii, Campionii VIDEO & FOTOGALERIE

 

FC Botoşani a făcut sâmbătă un pas uriaş spre Liga I învingând categoric, cu 4 – 0, principala contracandidată, Săgeata Năvodari. Finalul partidei a declanşat sărbătoarea atât pe teren, cât şi în tribune.
FC Botosani Sageata Navodari campionii

Peste 4.000 de oameni în picioare

Jucătorii, atât cei care au evoluat, cât şi cei de pe bancă, precum şi rezervele care nu au prins lotul, au încins o horă la centrul terenului, după care au salutat cei peste 4.000 de oameni prezenţi pe Stadionul Municipal. Unul dintre membrii galeriei a intrat pe teren şi a fluturat un steag imens, în timp ce la copertină unii oameni s-au urcat cu picioare pe zidul tribunei pentru a-şi felicita favoriţii. Înainte de a intra la vestiare jucătorii au cântat împreună cu spectatorii „Campionii, campionii”. Suporterii nu s-au abţinut şi atunci când arbitrul central a intrat la vestiare l-au fluierat copis după ploaia de lovituri libere acordate oaspeţilor.

3 puncte pentru promovarea de pe primul loc

FC Botoşani mai are nevoie de trei puncte pentru a fi sută la sută promovată, lucru pe care l-ar putea face chiar etapa viitoare, când întâlneşte în deplasare Sportul Studenţesc, o echipă cu mari probleme financiare, care joacă mai mult cu juniori şi care a pierdut toate partidele din retur. Cu patru etape înainte de final, din care însă chiar în ultima roş-alb-albaştrii vor sta, FC Botoşani are un avans de şapte puncte faţă de a doua clasată şi de opt faţă de a treia. Primele două echipe promovează în Liga I.



VEZI ŞI:
 Botoşani la trei puncte de Liga I, nebunie cu peste 4.000 de oameni pe Stadionul Municipal: GALERIE FOTO & VIDEO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Mii de oameni, îmbulzeală la meci cu Poliţie şi parcări pline – FOTOGALERIE