Delegație de la Bălți, vizită de lucru la Botoșani - GALERIE FOTO

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți a primit ieri, 20 aprilie, vizita unei delegații din cadrul Primăriei municipiului Bălți, Republica Moldova, pentru un schimb de informații în domeniul obținerii și implementării proiectelor cu finanțare europeană.

 

Delegația din țara vecină a fost formată din: primarul interimar al municipiului Bălți – Igor Șeremet, Serghei Culibaba  - consilier în cadrul departamentului de relații externe și investiții și Marcel Țăruși – consilier al președintelui Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova. Delegația a fost însoțită și de o echipă a unui postului de televiziune de la Bălți, se arată într-un comunicat de presă.

 

Din partea Consiliului Județean Botoșani, au fost prezenți la eveniment: Costică Macaleți  – președinte, Cristina Nicuță – șef de cabinet al președintelui și Luminița Vodă – șef Serviciul Proiecte, Cooperare Internațională și Parteneriate.

 

Întâlnirea bilaterală a debutat la sediul Palatului Administrativ, unde oficialitățile au reiterat bunele relații de colaborare existente între cele două administrații situate de-o parte și de alta a graniței și intențiile de a continua acest demers prin semnarea unui acord de colaborare care să stabilească cadrul general al acestor relații și posibilitățile viitoare de accesare a Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

„Ne dorim ca instituții similare din municipiul Bălți și județul Botoșani să colaboreze, să deruleze proiecte comune, întrucât legislația și programele europene transfrontaliere ne permit acest lucru. Sperăm să concretizăm în fapte aceste demersuri și m-aș referi în primul rând la proiecte în domeniul învățământului, culturii și ceea ce ține de serviciile publice comunitare (apă, canalizare, deșeuri, drumuri județene sau de interes local), în interesul larg al populației, pentru ca cetățenii din cele două entități administrative să beneficieze de un confort superior celui existent la ora actuală” a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți.

Vizita a continuat cu deplasarea la SC Nova Apaserv, unde directorul Albert Tănase a prezentat investițiile realizate sau aflate în curs de derulare și proiectele viitoare ale acestei instituții, urmând apoi o vizită la Stația de epurare de la Răchiți.

„Continuăm să depunem proiecte împreună cu ceilalți operatori din țară pentru faza a II-a a POIM, pentru accesarea altor fonduri, tot în vederea extinderii rețelelor de apă și canalizare și a reabilitării celor existente, la reabilitare incluzând și actualele stații de tratare și epurare din județul Botoșani. Încercăm ca, împreună cu primăriile din județ, să extindem cât mai mult aceste rețele de apă și canalizare, pentru că și politica Consiliului Județean, care deține 98% din acțiunile Nova Apaserv, este de a asigura servicii publice de apă și canalizare cât mai multor cetățeni din județ” a afirmat directorul Albert Tănase. 

Programul a continuat cu vizita la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, care a fost reabilitat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Însoțiți de directorul  Corneliu Mihai, oaspeții au vizitat Blocul operator și secția Chirurgie din cadrul spitalului și au urmărit o prezentare a secțiilor și activității spitalului, a problemelor cu care se confruntă această unitate, directorul instituției referindu-se mai ales la lipsa de medici și la eforturile pe care le face pentru a asigura cele mai înalte standarde de calitate beneficiarilor de servicii medicale.

 

Spre finalul vizitei, delegația s-a deplasat la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, unde au avut loc discuții cu  Ala  Sainenco privind viitoarele oportunități de colaborare în vederea atragerii de finanțări nerambursabile în domeniul culturii.