Deja-vu cu CFR-ul stelar al lui Petrescu – FC Botoșani ia un punct din meciul cu liderul

Egalul pe care l-a obținut FC Botoșani în prima etapă a turului de campionat a fost menținut și în startul returului, acasă la liderul din acest sezon competițional.

 

După o primă repriză considerată chiar anostă, cu doar două șuturi pe poartă și o cascadă de cornere în tabăra gazdelor, meciul s-a animat în partea a doua.

 

Au fost contestate mai ales pozițiile de unu la unu în care tușierul a tot ridicat fanionul pentru poziții neregulamentare.

 

Nu a fost însă nici o situație care să înverșuneze staff-ul vreunei echipei pentru vreo lovitură de pedeapsă acordată sau nu.

 

FC Botoșani a făcut un joc bun în condițiile în care a întâlnit cea mai puternică echipă a campionatului, unde evoluează jucători care au salarii cât jumătate din bugetul total de la clubul moldav.

 

Elevii lui Dan Petrescu nu și-au putut croi culoare spre poarta lui Alberto Cobrea, care a avut câteva intervenții decisive în acest meci. Tehnicianul stelarilor a fost chiar la un pas să facă o criză de nervi la marginea terenului.

 

Echipa sa nu a reușit să îngenuncheze FC Botoșani nici măcar pe teren propriu.

 

CFR Cluj își păstrează poziția de lider cu 33 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă locul 5 cu 24 de puncte.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store