Declaraţia zilei 9 septembrie 2010

 

„Pentru fiecare au fost prezentate şi de o parte şi de alta problemele cu care ne-am confruntat pe parcursul anului şcolar. Cu siguranţă că nu am fost lăudată pentru deplasarea aceasta, dar nu cred că a fost aşa de grav, v-am arătat şi dvs. cei 8.000 de kilometri pe care i-am parcurs cu maşina personală în interes de serviciu, faptul că nu am telefon de serviciu, dar şi alte aspecte de genul acesta au venit în sprijinul acestei acţiuni care nu a fost tocmai una fericită”, Ada Macovei, inspector şcolar general.