Declarația zilei 29 septembrie 2021

 

„În ședința de Comitet Județean pentru Situații de Urgență vom stabili satele din comuna Curtești care vor fi carantinate, în special cele în care există focare de Covid.  Va fi foarte complicat din punctul meu de vedere, având în vedere că foarte mulți cetățeni, din Mănăstirea Doamnei, din Băiceni, Curtești lucrează în municipiul Botoșani”,

Dan Nechifor, prefect.