Declarația zilei 29 noiembrie 2023

 

„Numai că, în momentul în care facem o conversație în scris, mai folosim și diacriticele și cratimele. Și, de asemenea, trebuie să spunem că Aleea Nucului și Aleea Parcului se scriu cu litere mari, cu majuscule, fiind substantive proprii. Iar adresantul cred că nu era Teatrul Mihai Eminescu. Adresantul corect era «Greta care va salva planeta». Pentru că dvs. spuneți că, datorită poluării de la acel punct termic unde este atelierul de tâmplărie, pulberea de lemn asfixiază copiii, călcând pe cadavre. Adică teatrul, teatrul se exprimă în lumea lui, dar chiar așa «călcând pe cadavre». Vreau să vă spun, distinse coleg, că m-am informat și am aflat că în 65 de ani de existență la Teatrul Eminescu, nu a murit nimeni în sala de teatru sau pe scenă. Eventual au murit de râs sau au plâns de emoția fiorului dramatic al piesei”, Marius Rogojinschi, consilier local PSD