Declaraţia zilei 25 martie 2013

 

„Unii care au fost şi sunt comunişti de o viaţă, aflaţi la vârsta respectabilă a pensionării, dar din păcate senili, ori poate cu neuronii grav afectaţi de aburii alcoolului pe care îi consumă zilnic, unii care o viaţă au furat statul şi au închis nu ştiu câte firme cu datorii şi care îşi bat joc de femeile oraşului punându-le să muncească din noapte în noapte pentru nici măcar salariul minim, unii care au făcut schimburi de terenuri frauduloase pe vremea lui Egner (schimbul Primărie Rapsodia Conf) şi multe altele, ne ţin nouă lecţii de moralitate din calitatea de sfătuitor de taină al primarului. Şi cum este el aşa îl formează şi pe nevinovatul acesta tânăr. Păcat”, Florin Ghiorghiţă, consilier municipal.