Declaraţia zilei 18 iulie 2015

 

"Proiectul Cai de Vis s-a născut din dorinţa mea să am grijă de un cal. Când eram în liceu şi aveam vreo 17 ani, am muncit pe perioada verii într-o uzină din Franţa şi am reuşit să economisesc o sumă de bani, respectiv 500 de euro. După ce m-am întors în ţară, nu i-am cheltuit pe „mici plăceri adolescentine". În schimb, am aflat că un văr de-al tatei voia să vândă un cal foarte frumos, negru corb. Preţul pe care-l cerea era chiar de 500 de euro. Fără să-i spun tatei, am cumpărat calul şi l-am îngrijit pe ascuns toată vara. Eram aşa de mândru de el, că mă plimbam prin sat cu calul de parcă era Ferrari", Vlad Iftime, manager pensiunea "Cai de vis".