INTENȚIA care a împărțit părinții în două tabere - Uniformele școlare obligatorii sau nu, la toate școlile din Botoșani? Ada Macovei: Poate cineva va reuși vreodatăVIDEO

Este uniforma școlară importantă la școală? Specialiștii din domeniu ne asigură că da, pentru că elimină din diferențele sociale care apar între elevi și implicit stresul la care sunt predispuși copiii a căror părinți nu au o situație materială bună.

 

Uniformele școlare pro sau contra?

 

Uniforma școlară de la școală ar reduce astfel și absenteismul pentru că nu mai există elevi stresați de ținutele pe care ar trebui să le poarte pentru a „concura” cu colegii. În toate statele democratice unforma școlară este purtată cu mândrie de elevi care simt că aparțin unui întreg, prin simbolistică și nivelul de prestigiu al respectivei școli. În România se consideră ca o reîntoarcere în comunism.

 

Uniforma școlară a fost un subiect contestat de fiecare dată când a fost adus în discuție, cel puțin la Botoșani. În primul său mandat de inspector școlar general început în 2009, Ada Macovei a încercat să implementeze această regulă în toate unitățile de învățământ.

S-a lovit de un val de furie din partea părinților și a renunțat.  

 

 

„E o dorință de-a mea, am încercat și în primul mandat, nu știu dacă voi reuși în cel de-al doilea. Dar poate cineva va reuși vreodată”, a recunoscut Ada Macovei, în direct la Botoșăneanul TV.

 

Șefa educației botoșănene consideră că nu neapărat copiii sunt cei care se împotrivesc ideii de a îmbrăca aceeați ținută, în fiecare zi, la orele de curs.

Părinții sunt cei care intră în această „competiție” a etalării materiale din familie.

 

 

„Nu e simplu. Răspunsul este la îndemâna oricui. Din cauza rezistenței părinților. Părinții își îmbracă copiii să-i trimită la școală, care mai de care la întrecere unii cu alții. Fără să-și dea seama că în orice clipă puteau să fie în situația celuilalt. Și atunci cînd concurența îngtre părinți se răsfrânge asupra copiilor, iată că ne descurcăm noi foarte greu să gestionăm lucrurile acestea. Există inclusiv în regulamentele școlare semne distinctive pentru fiecare unitate de învățământ pe care elevii ar trebui să le poarte”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

Până unde merge exprimarea liberă a copiilor?

 

Cum uniforma a fost respinsă vehement s-a încercat o variantă prin care să fie introduse anumite elemente distincte precum cravată, ecuson, vestă sau cămașă de o anumită culoare.

 

„Dar nu se pot impune, dacă putea cineva să le impună, probabil că o făcea până acum. Sunt unități de învățământ care cred foarte mult în cultura organizațională și care țin la uniformă. Dar sunt altele care nu doresc acest lucru și care lasă părinții să dispună asupra ținutei elevilor și asupra aspectului. Pentru că, ați văzut s-a întâmplat recent la una din școlile din capitală să fie aplicate sancțiuni pentru un regulament ceva mai rigid, care nu permitea elevilor să vină la școală oricum”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

 

Ministerul Educației a considerat că „regulamentul nu poate să încalce dreptul la imaginea și demnitatea elevului, care poate să vină și cu cercel în nas și cu ținuta pe care i-o cumpără părinții”.

Iar mai târziu, Consiliul Național de Combatere a Discriminării (CNCD) a considerat că elevii sancționați pentru nepurtarea uniformei școlare sunt discriminați.

 

„Pe de o parte vor fi unii părinți care se vor plânge că uniformele sunt scumpe, deși chiar nu trebuie realizate la casele de modă. Pe de altă parte părinții care își permit uniforme se vor plânge că încercăm să ne întoarcem în comunism. Și discuțiile sunt interminabile aici, sunt cele două tabere, una pro, alta contra, care se vor lupta în continuare”,

Ada Macovei, inspector școlar general

 

Statisticile din alte state indică faptul că uniformele au și un scop educațional în sensul în care disciplinează copiii care știu că trebuie să fie respectate anumite reguli și se conformează la aceste rigori.