Decarul FCSB s-a accidentat și este incert pentru meciul cu Botoșaniul

FC Botoșani ar putea scăpa în meciul cu vicecampioana României de al doilea cel mai important marcator al roș-albaștrilor. Acesta a suferit o accidentare în timpul ultimului meci din grupele Europa League, pierdut de FCSB cu 1-2 în fața celor de la Lugano.

 

Florin Tănase nu a mai putut continua jocul și a fost schimbat în minutul 61 al jocului, cu Marko Momcilovic. Acesta a efectuat vineri dimineață un control medical amănunțit.


În vârstă de 22 de ani, Tănase a simțit o înțepătură la coapsa piciorului drept și nu a mai putut continua partida. Din informațiile Digi Sport, după testele efectuate a rezultat faptul că ”decarul” FCSB nu are probleme musculare. Totuși, căpitanul echipei a fost menajat la antrenamentul de ieri dimineață, iar o decizie în privința folosiri sale la partida cu FC Botoșani, din Liga 1, se va lua în cursul zilei de sâmbătă.


Nicolae Dică a programat un antrenament pentru sâmbătă, iar Tănase va efectua ședința de pregătire alături de colegii săi, iar în cazul în care va putea să facă antrenamentul sută la sută va fi în lot pentru meciul cu Botoșani, care se va disputa duminică, de la ora 20:00. Dacă care va mai resimți dureri, antrenorul echipei nu va risca o accidentare mai gravă și căpitanul echipei nu va face deplasarea în Moldova.


”Tănase a zis că joacă din trei în trei zile, că nu e o problemă pentru el”, a spus Becali înaintea meciului, lucru confirmat de căpitanul roș-albaștrilor, după meci: ”Da, eu am spus că pot să joc, pentru mine nu este o problemă să joc din trei în trei zile”.


Dacă Tănase nu va putea evolua cu Botoșani, ar fi o pierdere mare pentru Dică, ținând cont de importanța meciului și de faptul că ”decarul” echipei a fost unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la FCSB în actualul sezon competițional.


28 de meciuri, 9 goluri și 6 pase de gol are Tănase pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile, fiind al doilea cel mai prolific jucător, după Gnohere, care a punctat de 15 ori în actualul sezon.


Tănase a înscris cu FC Botoșani, chiar pe ”Municipal”, la câteva zile după ce a fost adus de la Viitorul Constanța.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store