„Decapitare” de consilieri la PP DD: se pregătesc procese – DOCUMENT

 

Ziua de 8 august 2013 pare să fi fost una cu ghinion pentru trei membri cu funcţii de la Partidul Poporului Dan Diaconescu de la Botoşani. În urma unei şedinţe care a avut pe ordinea de zi patru puncte de dezbatere, actuala conducere a formaţiunii a decis să propună şefilor centrali excluderea a trei membri din care un consilier judeţean şi unul local.

Vizaţi au fost Mihai Aniţulesei, consilier judeţean şi vicepreşedinte interimar PP DD, Marius Cristescu, consilier local şi Liviu Petru Viziteu, preşedintele filialei din Dorohoi.
Cel puţin unul dintre aceştia susţine că nu va accepta situaţia şi va acţiona în consecinţă. ”Biroul Județean propune excluderea, se duc documentele la București, se face probatoriul, Bucureștiul exclude din partid conform statutului. Am fost invitat la ședință și din cauza serviciului nu am putut ajunge, am ajuns la Botoșani abia azi noapte. Din punctul meu de vedere este mai important serviciul pentru că acela îmi ține familia. Și bani care i-am investit în partid din 2010 și până acum tot de la serviciu au venit”, a declarat Marius Cristescu, unul dintre cei vizați de excludere.
Fostul președinte PP DD Botoșani susține că nu are idee care ar fi motivele pentru care a fost propus pentru excludere din partid mai ales că, în opinia sa începând cu anul 2010 a investit în formațiunea politică atât sentimental cât ș material.

Marius Cristescu a declarat că va contesta decizia de excludere la comisia de etică și litigii în cazul în care liderii centrali aprobă propunerea celor de la Botoșani.
Marius Cristescu a mai afirmat că va merge până în pânzele albe pentru a-și găsi dreptatea şi va contesta decizia de excludere chiar în instanţa de judecată. Mai ales că, în propria opinie a fost unul dintre consilierii locali care a făcut administraţie şi nu politică reprezentându-şi astfel partidul cu cinste şi onoare.
În Consiliul Judeţean, locul lui Mihai Aniţulesei ar urma să fie luat de Viorel Herţug iar în Consiliul Local, Mihai Cristescu ar urma să fie înlocuit cu Mihai Brumă, preşedintele de la municipiu al PP DD.
CITEŞTE:
 Cristescu aproape exclus din PP şi la un pas să-şi piardă locul în CL