Debarcarea pensionarilor din primării abia resimțită la Botoșani, au plecat câțiva șefuleți și ceva funcționari 

După analiza făcută pe schema de personal din instituțiile publice deconcentrate, prefectul Dan Nechifor a solicitat o situație actualizată și din rândul unităților administrativ teritoriale ale județului. Raportul final arată că pensionarii din administrația publică locală erau cazuri aproape izolate. 

 

Cine plimbă nepoții?

 

 

Exceptând Consiliul Județean și Primăria municipiului Botoșani care numără câteva sute de salariați la un loc, restul unităților administrativ teritoriale ale județului, adică 77 de primării, au fiecare în jur de 20 de angajați. 

 

Asta ar însemna aproximativ 1.500 de funcționari care lucrează în administrația publică locală a județului, primării de orașe și comune. 

 

S-au pensionat anul acesta, ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție care arată că persoanele care au calitate de pensionar nu mai au voie să lucreze la stat, puțin peste 50 de funcționari. 

 

Adică patru secretari de primării de comună, tot atâtea persoane care aveau funcții de conducere și 44 de lucrători din cadrul personalului de execuție. 

 

 

Secretarii, unii de neînlocuit alții nu

 

 

Una dintre primăriile în care secretarul a plecat la pensie este Havârna. Potrivit primarului, plecarea persoanei care verifica legalitatea actelor nu are efecte negative în desfășurarea activității la acest moment. 

 

Iar asta deoarece, în cadrul instituției există o persoană familiarizată deja cu atribuțiile de secretar. 

 

Rodica Baltă, primarul comunei Havârna

”Ce facem? Avem o doamnă care a mai lucrat ca și secretar și atunci când s-a pensionat, în urmă cu patru ani dna secretar care a ieșit la limită de vârstă, tot doamna a stat un an de zile, a funcționat pe secretariat. Este la taxe și impozite, are studii superioare, cunoaște elemente de legislație și ne descurcăm. Și ceilalți colegi, toți ne dăm concursul, la Havârna nu este nicio problemă”,

 

La fel și în comuna Hănești, unde primarul susține că situația este ca și rezolvată, iar postul urmează să fie scos la concurs, conform legii. 

Până atunci va fi ocupat cu caracter temporar. 

 

Costel Matei, primarul comunei Hănești

„Am desemnat o persoană înlocuitoare care să aibă studii superioare, din cadrul primăriei, urmează în termen de șase luni să organizăm concursul. Deci avem o persoană care are calificarea necesară și cunoștințele necesare care momentan îndeplinește condițiile să exercite atribuțiile de secretar cu caracter temporar”,

 

Aproape 50 de bugetari concediați pe loc în unitățile de stat de la Botoșani: E o situație extrem de delicată - LISTA 

 

În comuna Ibănești primarul a decis împărțirea atribuțiilor de secretar între mai mulți angajați pentru a nu ridica volumul de muncă la o singură persoană. 

 

Iar asta, și în acest caz, până la organizarea unui concurs. 

 

Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești

„Postul este liber, l-am declarat vacant, voi declanșa procedură de concurs. Este concurs, poate veni oricine, condițiile vor fi foarte clare pentru toată lumea, fiecare are posibilitatea să se înscrie. Până la momentul când va veni cineva și va lua concursul am delegat atribuțiile pe mai mulți angajați. Nu poate una singură pentru că atribuțiile sunt complexe și e tare complicat pentru că angajații au și ei atribuțiile posturilor respective. La unul i-am dat stare civilă, la altul asistență socială, unul pe achiziții ș.a.m.d. pe mai multe persoane”

 

Primarul comunei Rădăuți Prut, a patra primărie unde de asemenea secretarul s-a pensionat, nu a putut fi contactat. 

 

Au existat și patru posturi incluse în categoria „alte funcții de conducere” unde titularii au încetat raporturile de muncă. 

 

La Consiliul Județean a plecat la pensie directorul de servicii publice, iar la Primăria Leorda consilierul primarului. Primarul de la Darabani, Alin Gîrbaci nu a putut fi contactat la fel și Vasile Sasu de la Durnești pentru a explica ce șefi au părăsit instituțiile. 

 

 

44 de funcționari publici executanți…

 

… ieșiti din activitate, după cum urmează:

 

 

  • Consiliul Județean Botoșani – 1 funcție de conducere – 7 posturi de execuție
  • Primăria Botoșani – 8 posturi de execuție 
  • Orașul Darabani – 1 funcție de conducere – 5 posturi de execuție 
  • Comuna Adășeni – 2 posturi de execuție 
  • Comuna Albești – 1 post de execuție 
  • Comuna Concești – 1 post de execuție 
  • Comuna Cristești – 2 posturi de execuție 
  • Comuna Cristinești – 1 post de execuție 
  • Comuna Drăgușeni – 1 post de execuție 
  • Comuna Durnești – 1 funcție de conducere – 4 posturi de execuție 
  • Comuna Gorbănești – 1 post de execuție 
  • Comuna Havârna –1 post de execuție 
  • Comuna Hilișeu Horia – 1 post de execuție 
  • Comuna Lozna – 1 post de execuție 
  • Comuna Mihăileni – 1 post de execuție 
  • Comuna Mileanca – 1 post de execuție 
  • Comuna Ripiceni – 1 post de execuție 
  • Comuna Știubieni – 1 post de execuție 
  • Comuna Tudora – 3 posturi de execuție 

 

 

Guvernul României a adoptat o altă ordonanță de urgență care vizează personalul contractual din aparatul de stat unde sunt salariați care au calitatea de pensionar. Aceștia trebuie să își înceteze raporturile de muncă până la finele anului. 

 

O suceveancă a trimis acasă pensionarii din instituții: Val de plecări și la Botoșani, de la cunoscut director și fost subprefect până la funcționari din primării