În anul 2009, botoşăneanca devenea soția lui Petre Roman, fostul premier al României, cel care a uimit pe toată lumea după ce și-a anunțat divorțul de Mioara Roman.
Silvia Chifiriuc este actuala soție a fostului premier al României, Petre Roman. Din mariajul lor a rezultat un copil, un băiețel.
Cei doi și-au unit destinele în anul 2009. Dacă acum toată lumea știe cum arată Silvia Chifiriuc, nu există prea multe persoane care să mai țină minte cum arăta aceasta în anii ’90, pe vremea când se străduia să-și facă un nume în lumea muzicii românești.
La acea vreme, Silvia Chifiriuc atrăgea atenția prin ținute sexy, care să-i scoată în evidență atuurile fizice, dar și prin vestimentații care mai de care mai în vogă în acei ani.
În înregistrările video de la acea vreme, actuala nevastă a lui petre Roman este total schimbată față de felul în care arată acum.
Un lucru mai puțin știu despre cântăreața Silvia Chifiriuc, a cărei mamă a murit anul trecut, este că aceasta și-a încercat norocul și la selecția națională Eurovision din anul 1994, unde a interpretat melodia „Prea multe întrebări”.
Înainte de a-l cunoaște pe Petre Roman, despre Silvia Chifiriuc se spune că a avut o relație cu un italian în vârstă și foarte bogat, pe nume Giuseppe Madia. Povestea de dragoste cu bărbatul mai bătrân cu 47 de ani ca ea, s-a întins pe durata a 12 ani. (Sursa: Libertatea)