De ASTĂZI botoșănenii își plătesc taxele pentru locurile de parcare

Măsura a fost luată mai ales pentru a se evita cozile de la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a Primăriei. Astfel, în jur de 5.000 de botoșăneni care doresc păstrarea locului de parcare și în anul 2016 pot să achite taxa în avans cu o lună de zile.

 

În Botoșani sunt amenajate aproximativ 6.000 de locuri de parcare: câteva sute sunt folosite gratuit pentru că sunt concesionate de persoane cu handicap iar în jur de 1.000 încă sunt libere. Pentru diferența rămasă, concesionarii achită aceeași taxă din anii anteriori, adică 117 lei, evident fiind vorba de situațiile în care locurile nu au fost supralicitate.
”Am lăsat să fie puțin mai liber acolo, oamenii pot veni începând de astăzi ca să își prelungească contractele de concesiune. Achită concesiunea pentru anul viitor, merg apoi la Serviciul Patrimoniu și le pune o viză pe talonul respectiv și nu mai trebuie încheiat un nou contract. Asta pentru a evita aglomerația, sunt pensionari care merg încă din ianuarie pentru a putea beneficia de acea bonificație acordată”, a declarat viceprimarul Marius Buliga.
Termenul limită de plată a concesiunii pentru rezervarea locului de parcare este 31 ianuarie 2016. În anii anteriori, Primăria municipiului Botoșani mai prelungea acest termen până la cel târziu, 15 februarie. (G.E.)
CITEȘTE: Licitație cu strigare pentru rezervarea locurilor de parcare în Botoșani - AFLĂ când