Dascălii botoşăneni au luat lecţii de la seniori din Austria şi Germania

 

Doi experţi din Austria, respectiv Germania au fost prezenţi la Botoşani la o întâlnire cu cadre didactice botoşănene cărora le-au împărtăşit din experienţa proprie dobândită după zeci de ani la catedră în unităţi de învăţământ de peste hotare. Vizita celor doi seniori a avut loc în cadrul întâlnirii de prezentare a proiectelor derulate de Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.
Programele sunt derulate în parteneriat cu Organizaţia Senior Experten Service (SES) Bonn, Germania-RO, prin care două cadre didactice din Germania şi Austria au venit la Botoşani pentru a le împărtăşi experienţa din domeniul educaţional dascălilor botoşăneni. Acţiunea a avut loc la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, în jurul orei 9:00, în laboratorul de informatică a unităţii de învăţământ. Bruno Weissengrueber şi Hermann Grafe din cele două ţări partenere au făcut schimb de experienţe profesionale cu cadrele didactice. „ Sunt doi domni, experţi din Austria şi din Germania, care au venit pentru a îşi pune la dispoziţie experienţa în domeniul educaţional. Vreau să vă spun că în general, seniorii sunt cadrele didactice, persoane care au lucrat în sistemul educaţional şi acum sunt la pensie şi s-au oferit să ajute prin experienţa lor în acest domeniu”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general. Proiectele se derulează în perioada 13-27 martie, iar cei doi oaspeţi se află la Botoşani pentru a treia oară astfel de proiecte SES fiind derulate şi în 2005 şi 2007.
CITEŞTE:
 Oaspeţi din patru ţări la Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii