Dascăli pensionari premiaţi cu Macaleţi, Huncă şi fără Ţiprigan - FOTOGALERIE

 

Într-un cadru festiv, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar şi-a premiat membrii organizaţiei sindicale care sunt în prag de pensionare şi care, după decenii întregi de activitate şi mii de elevi petrecuţi prin procesul educaţional, de la data de 1 septembrie 2013 nu vor mai face parte din sistemul de învăţământ.

Acţiunea organizată la Belvedere a adunat cadre didactice dar şi şefi de instituţie precum Costică Macaleţi, prefectul judeţului, Mihaela Huncă, inspector şcolar general, Marilena Mardare, inspector şcolar general adjunct dar şi un consilier din cadrul cabinetului Consiliului Judeţean care l-a reprezentat pe preşedintele Florin Ţurcanu.

Au fost premiaţi 43 de profesori pensionabili din cadrul organizaţiei sindicale care au primit câte o diplomă de excelenţă, un trandafir şi o sumă de bani, necunoscută ca valoare la dorinţa conducerii SIP. „Aşa cum este tradiţia SIP în fiecare an organizăm o festivitate de premiere a pensionarilor din sindicatul nostru. Şi anul acesta am reuşit să facem acest lucru, am invitat oficialităţile judeţului şi ale oraşului, bineînţeles ne vor ajuta d-na inspector general şi dl. prefect ca să felicităm colegii noştri care de la 1 septembrie nu vor mai fi în sistem, încercăm să facem în aşa fel încât emoţiile lor să fie cât mai mici şi ale noastre cât mai mari”, a declarat Iuliana Nacu, preşedintele SIP Botoşani. Nu a fost invitată să ia parte la acţiunea de premiere, fostul preşedinte SIP, Maria Ţiprigan care deşi anunţase că va rămâne în preajma sindicatului pe care l-a condus ani de zile, din motive necunoscute pare să fi rupt orice legătură cu actuala conducere.

Mesaj cu vile şi maşini de la conducerea SIP

Iuliana Nacu, noul preşedinte al SIP a avut un mesaj de impact adresat cadrelor didactice la final de carieră care a fost ascultat cu interes de cei cărora le-a fost destinat. „Toţi cei care îşi desfăşoară activitatea într-o şcoală şi care prin munca lor în birouri, în curte, pe holuri, în clase formează noua generaţie, se pot numi cu mândrie dascăli. Astăzi eu mă voi adresa Excelenței sale dascălul. Excelența sa nu are cont în bancă, nu are vilă cu 20 de camere, nu are afaceri prospere prin țară. Excelența sa are un suflet galasier, își mobilează viața cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândește la ultimul strigăt al modei. Desele preocupări sunt legate de programe, perfecționări, examene.
De cele mai multe ori șlefuiește nestematele altora. Excelența sa seamănă pulbere de aur peste semințele ce stau să încolțească. Uneori, ochelarii se acoperă de roua amară dacă un fost elev ajuns senator îl uită în antecameră ca pe un obiect decorativ. Alteori,  zâmbete îi inundă obrajii când un necunoscut pe stradă își scoate pălăria în fața lui.
Excelența sa nu își numără anii după buletin, ci după vârsta, mereu aceeași, care înflorește în bancă. Constată la un moment dat cu surprindere că trebuie să iasă la pensie și nu înțelege de ce inima lui, după două preinfarcte, bate ca la 18 ani. Excelența sa nu știe că se aseamănă cu sfinții, ei au dăruit, el se dăruiește. Să ții în palmă un suflet de copil, este cu siguranță un privilegiu, să fii important în viața unui copil este un dar divin. La mulți ani tuturor dascălilor noștri
” a fost mesajul adresat de Iuliana Nacu.

Prefectul plecat în faţa profesorilor pensionari

A adresat un mesaj şi prefectul Costică Macaleţi cadrelor didactice aflate la final de carieră amintind şi despre propria copilărie în sistemul educaţional şi despre dascălii care l-au format pentru a ajunge omul care este astăzi. “Cu pioșenie stau în fața dumneavoastră și vă spun că aveți una dintre cele mai titrate profesii în fața căreia se înclină orice fost sau actual bun elev educat de dumneavoastră. Eu îmi amintesc cu mare plăcere de anii din timpul școlii, de profesori și de cei trecuți în neființă. Sunteți cei care știți să șlefuiți caractere, talente, minți ale copiilor", a spus prefectul Costică Macaleţi.

„Motivaţia noastră nu este salariul”

Evident a luat cuvântul şi şefa educaţiei botoşănene, Mihaela Huncă care la rândul ei a avut un discurs liber pentru dascălii care de la 1 septembrie vor spune adio elevilor, catedrelor, cataloagelor şi cancelariilor. "Vreau să vă mulțumesc pentru truda pe care ați făcut-o pe altarul educației. Se vorbește astăzi foarte mult de motivația de a deveni dascăl, de a deveni cadru didactic. Foarte mulți spun că nu există această motivație și asta o confirmă și tinerii care sunt din ce în ce mai puțini care îmbrățișează această profesie. Dar eu știu sigur că dacă dumneavoastră ați fi acum, din nou, la început de drum ați alege tot această meserie.
Și eu aș face acest lucru pentru că motivația noastră nu a fost și nu este una materială, nu a fost salariul. Motivația noastră a fost foarte puternică pentru că am iubit și iubim copiii, pentru că știm să ne facem cu pasiune munca noastră, pentru că ne-am dat seama și știm foarte bine că educația reprezintă foarte mult într-o societate și trebuie să existe oameni care să se sacrifice. Ați trecut peste toate obstacolele, cred că ați avut momente când ați spus că renunțați, și ați luat-o de la capăt pentru că v-ați dat seama că viitorul acestei țări, acestui popor, stă în mâinile dumneavoastră
”, a spus Mihaela Huncă.

Florin Ţurcanu a vorbit prin vocea unui consilier

Cum nu a putut fi prezent la acţiunea organizată de SIP, preşedintele CJ a transmis un mesaj printr-unul din consilierii săi prin care, la rândul său şi-a arătat aprecierea pentru dascălii botoşăneni. „A fi în mediul dascălilor este sinonim cu a fi într-un cadru al elitelor şi vă felicit pentru modul în care modelaţi noua generaţie care reprezintă viitorul ţării. Probabil că bunul Dumnezeu v-a înzestrat cu energie, putere de muncă şi dăruire pentru oamenii, iar pe cei mai deosebiţi dintre ei, i-a ales El astăzi. A fi cu toate aceste calităţi în slujba elevilor şi în slujba învăţământului presupune în primul rând iubire de oameni. Iar pentru acest lucru, vă felicit.
Consider că pentru a avea o şcoală modernă conectată la realităţile comunităţii şi ale lumii contemporane aflată în continuă schimbare, trebuie să abordăm un nou tip de management şcolar şi educaţional, să dezvoltăm parteneriate durabile şi să implementăm proiecte de dezvoltare. Astfel vom reuşi ca şcoala românească să fie la standarde europene
”, a fost mesajul lui Florin Ţurcanu.

Nu a fost însă nimeni prezent la festivitatea de premiere a pensionarilor de la SIP din structura de conducere a Primăriei municipiului Botoşani.
CITEŞTE:
 Ţiprigan nervi la Laurian cu ţeapă la şedinţă cu lideri sindicali naţionali
[[galerie-foto]]