Săptămâna viitoare va avea loc evenimentul caritabil pentru Ariana, fetița arsă în explozie la finele lunii noiembrie.
La inițiativa interpretului de muzică populară, Marius Strugariu, va fi organizat un spectacol caritabil pentru Dănilă Ariana Maria, fetița în vârstă de 2 ani aflată sub îngrijiri medicale, în urma unor arsuri grave pe o suprafaţă mare din corp.
În urma operației efectuată la Iași, aceasta a avut nevoie urgentă de sânge. Botoșănenii au fost receptivi în urma apelului făcut de către tatăl fetiței şi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină din Botoșani. O mare parte dintre cei prezenți au putut dona.
Din pricina vârstei şi a afecțiunilor medicale grave, părinții copilei au nevoie de o sumă mare de bani pentru recuperare și tratament.
În acest sens, în data de 18 decembrie va avea loc un spectacol alcătuit din numeroși artiști care să cânte pentru Ariana. Printre ei se numără şi Dan Doboș, Carmen Cornaci şi Sorin Filip. Toţi artiştii participă în cadrul evenimentului voluntar și sunt dornici să contribuie la strângerea unei sume care să permită recuperarea micuței.
Evenimentul se va desfășura la Cinema Unirea, iar spectacolul va începe la ora 17:00. Accesul se va face pe bază de invitație, iar fiecare participant poate dona orice sumă doreşte prin intermediul unei urne mobile.
La finalul evenimentului, fondurile se vor strânge și se vor preda către familie.
Datorită promovării și anunțurilor făcute, cazul Arianei a făcut posibilă organizarea acestui spectacol menit să obțină suma necesară de bani în vederea recuperării după operație, dar şi a refacerii locuinței.
Spectacolul va fi prezentat de Marian Hatman.