Dans lasciv cu Tricolorul sponsorizat de un parlamentar – VIDEO & FOTOGALERIE

 

Cei peste 1.000 de oameni care au luat parte duminică la miezul nopţii la concertul susţinut de Lavinia, fosta componentă a trupei „Spicy”, au avut parte de un moment pe care nu îl vor uita probabil prea repede. Înainte de a interpreta ultima melodie fosta Miss Litoral şi Miss Timişoara a întrebat insistent flămânzenii dacă sunt mândri că sunt români.

concert Lavinia cu Tricolorul la Flamanzi

Drapelul Naţional - bară de dans

Din sutele şi sutele de piepturi s-a strigat în cor „daaaa…”, lucru care a prefaţat piesa „Romanian Girl”. Atunci, cele patru dansatoare, îmbrăcate într-un soi de costume de baie, au intrat pe scenă şi au început să agite Drapelul Naţional. Ba mai mult, la un moment dat, l-au folosit pe post de bară pentru dans. După câteva zeci de secunde au luat steagurile şi le-au pus pe scenă, alături de cele cu chipul artistei. Aducerea artistei la Botoşani a fost opera vicepreşedintelui PNL Botoşani Verginel Gireadă, deputat pe Colegiul Flămânzi.

"Mi-aţi dat posibilitatea ca să vă pot sponsoriza cu o frumoasă cântăreaţă"

De altfel, spectacolul artistei care a făcut playback a fost precedat de o alocuţiune susţinută de parlamentarul liberal de pe scena festivalului. „Mă bucur nespus de mult că sunt în seara asta alături de voi şi mi-aţi dat posibilitatea ca să vă pot sponsoriza cu o frumoasă cântăreaţă de muzică uşoară, Lavinia. Vă mulţumesc mult şi vă urez succes în continuare, vorbele mare le lăsăm pe mai târziu”, a afirmat Verginel Gireadă.
primarul de Flamanzi Dan Oloeriu si deputatul Verginel Gireada la Zilele Orasului Flamanzi
Prezentatorul spectacolului a dat asigurări că astfel de concerte vor mai avea loc. „Când am fost de dl deputat în campanie şi am făcut un concert în clubul mare al vostru am promis că de două ori pe an, pentru tineretul de aici, din Flămânzi, vor fi evenimente speciale numai pentru ei sponsorizate de dl deputat. Aplauze pentru că, dacă unul se întâmplă în această seară, unul va fi la iarnă, în club”, a spus Marius Honceru.

Au intrat îmbrăcate din cap până în picioare, au ieşit cam dezbrăcate

Şi primarul de flămânzi a urcat pe scenă şi parcă a anticipat întrucâtva momentele de stânjeneală ce aveau să urmeze. 
„Este un efort, dar merită. Când mă uit la dvs. şi văd atâta energie pozitivă pe care mi-o daţi uit de orice dispută politică, uit de orice răutate, îţi dă un alt elan în sensul vieţii. Vreau să-mi cer scuze pentru locatarii ansamblului de locuinţe, este într-adevăr un disconfort, dar le promit că până la anul nu se va mai întâmpla. Distracţie plăcută”, a afirmat Dan Oloeriu, primar de Flămânzi.
Culmea este că în timpul melodiei cu Tricolorul şi Lavinia Pârva a simţit nevoie să rămână cel mai sumar îmbrăcată din tot spectacolul. Aceasta după ce, atât ea, cât şi dansatoarele au intrat mult mai îmbrăcate pe scenă. De altfel, acestea din urmă au imitat oarecum hainele obişnuite a unor măicuţe, la care au renunţat treptat, pe parcursul spectacolului.



VEZI ŞI:
Lavinia, fostă Miss Litoral, a încins Flămânziul la miezul nopţii – VIDEO & FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Sexy-nebunie în zi de sărbătoare – VIDEO & GALERIE FOTO