Dan Șlincu: Coaliția Austerității Naționale a tăiat cu 37% bugetul pentru modernizarea drumurilor din județul Botoșani față de 2019

Deputatul social-democrat, Dan Șlincu face un apel public către parlamentarii Coaliției Austerității Naționale din Botoșani, Costel Șoptică și Cristian Achiței de la PNL și Andrei Drancă de la USR pentru a a-i convinge pe șefii lor de la București să nu își bată joc de botoșăneni și să nu îi lase fără investiții în infrastructura rutieră.

 

Alături de colegii mei parlamentari de la PSD Botoșani am depus mai multe amendamente la Bugetul pentru 2021 privind creșterea finanțărilor pentru reabilitarea și refacerea mai multor drumuri județene și pentru începerea lucrărilor la centurile ocolitoare ale municipiilor Botoșani și Dorohoi. În schimb, liberalii și-au dat mâna cu useriștii la nivel local și național și au redus cu 37% bugetul pentru modernizarea drumurilor din județul Botoșani, față de 2019. În același timp, peste 5 milioane de lei au fost tăiate de la investiții pentru județul Botoșani din momentul publicării bugetului și până la varianta trimisă în Parlament”,

a declarat Dan Șlincu.

 

Finanțarea alocată pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în proiectul legii bugetului care se dezbate în Parlament a scăzut cu 7,15 miliarde lei față de 2020, deși premierul Cîțu a declarat că va suplimenta bugetul de investiții pentru proiectele din teritoriu. Mii de comunități locale primesc mai puțini bani. Proiectele PNDL sunt în pericol.

 

 „Îi rog pe toți parlamentarii botoșăneni să semneze amendamentele depuse de PSD și să ceară propriilor miniștri să nu taie bugetul alocat investițiilor pentru drumurile din Botoșani. Noi susținem toate proiectele importante pentru județ și ne interesează să oferim condiții mai bune de trai pentru toți botoșănenii. Ajunge cu politica de austeritate, oamenii au nevoie să vadă că viața lor se îmbunătățește de la an la an”,

 a completat deputatul PSD Botoșani.

(Comunicat PSD Botoșani)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store