Antrenorul Dan Alexa a comentat informaţiile apărute în presă despre interesul lui Valeriu Iftime de a-l aduce ca tehnician principal la FC Botoşani.
Rămas liber de contract după dezastrul de la FC Braşov, echipă care a retrogradat în Liga a 3-a din cauza neobţinerii certificării pentru Liga a 2-a, aflată la un pas de desfiinţare, Dan Alexa a oferit un răspuns cu privire la posibilitatea de a o prelua pe Botoşani.
Alexa susţine că nu a primit încă o ofertă concretă, însă s-ar bucura să revină în Superliga României, la o echipă unde există cât de cât linişte şi se vrea sau se poate face performanţă.
”Acum e clar că viaţa asta a antrenorilor presupune şi momente de pauză. Toţi ne dorim ca pauza să fie cât mai scurtă. Sigur că m-ar bucura o revenire în Liga 1! Pentru mine ar fi foarte important, am renunţat la Liga 1 cumva voit, am ales să mă retrag doi ani, pentru că mi-am dorit foarte multă linişte.
Acum cred că e timpul, mai ales dacă se iveşte ocazia, mi-aş dori. Orice ofertă unde se vrea performanţă o accept pentru că nu poţi să stai foarte mult departe, acum depinde doar de tine (n.r.- ca antrenor)!
Am antrenat foarte multe echipe cu probleme, dacă nu financiare, de organizare, şi îmi doresc o echipă unde să fie cât de cât linişte.
Aştept! Nu pot să zic în momentul acesta nimic! Oriunde se vrea performanţă sau unde se poate face performanţă. Au apărut discuţii din Liga a 2-a, mai multe discuţii, dar în momentul de faţă nu e nimic concret. Aştept!”,
a explicat Dan Alexa, într-o intervenţie telefonică, în cadrul emisiunii Fotbal Show, la Prima Sport 1.