Cuvinte scoase cu cleștele de la un fost maistru care i-a luminat casa lui Țurcanu

”Mă oblig să spun adevărul și nu voi ascunde nimic din ceea ce știu”. Nefiind creștin ortodox, unul dintre martorii din dosarul Florin Țurcanu și-a început mărturia cu o declarație solemnă.

 

A fost chemat pentru a spune ceea ce știe și un maistru ieșit la pensie, Aristotel Apopei pe numele său, fost angajat la firma Cornell’s Floor, administrată de omul de afaceri Marcel Bârsan.

 

Audierea sa a durat aproape două ore în condițiile în care martorul a reușit să o scoată din sărite pe reprezentanta Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava.

 

Din nou, declarațiile date de martori în fața procurorilor nu au coincis cu cele din instanța de judecată.

 

Și astfel, nu puține au fost momentele în care atât procurorul DNA cât și avocații sau judecătorul au ridicat vocea pentru a-și impune punctele de vedere.

 

Aristotel Apopei a fost maistru la firma care a construit casa pentru familia Țurcanu și s-a ocupat de partea de tâmplărie, adică uși, geamuri, scări interioare sau gardul împremuitor. Asta până a ieșit la pensie, pentru că ulterior altă persoană i-a preluat atribuțiile de serviciu.

 

A povestit că a știut de la bun început că obiectele sunt pentru Florin Țurcanu însă a negat că șeful său, Marcel Bârsan ar fi intervenit în activitatea sa pentru această lucrare.

 

Procurorii au ținut să scoată în evidență faptul că lucrările efectuate pentru Florin Țurcanu au fost reale și au fost chiar notate într-un registru intern care se afla în atelierul de comenzi și montaj.

 

Cele mai multe dintre răspunsuri au scos-o din sărite pe Luminița Ailoaie, procurorul DNA care a atras atenția că martosul și-a schimbat declarația.

 

Judecătorul i-a explicat fostului maistru faptul că afirmațiile făcute anul trecut la DNA sunt diferite.

 

”Fiindu-mi citită partea de declarație în care s-a consemnat – fiind vorba de o dispoziție din partea șefului și mai ales că era vorba de președintele Consiliului Județean nu am cerut prea multe amănunte și documente pentru această lucrare - eu arăt că nu îmi amintesc să fi spus așa ceva”,
a fost răspunsul lui Aristotel Apopei la întrebarea judecătorului

 

Fostul maistru de la Cornell’s Floor a mai oferit detalii despre valorile estimative ale obiectelor ce au fost confecționate pentru casa lui Florin Țurcanu dar și despre comandă și schițele care au stat la baza acestor lucrări.