Cuvertură pat din bumbac versus cuvertură pat din microfibră

(P) Un cămin plăcut și curat este tot ce ne dorim după o zi de muncă. Pentru a ușura întreținerea paturilor și a canapelelor și pentru a proteja saltelele și lenjeriile de pat, ai nevoie de cuvertură de pat. Aceasta, pe lângă utilitate, aduce un plus de valoare aspectului oricărui stil de interior.

 

Oferta producătorilor este generoasă și, dacă încă nu știi ce anume e mai potrivit pentru nevoile tale, află care sunt deosebirile sau asemănările dintre două tipuri de materiale din care poate fi confecționată o cuvertură pat.


Bumbacul este unul dintre cele mai cunoscute și utilizate materiale pentru producerea unei game largi de produse de uz personal sau pentru decorarea locuințelor. Este preferat deoarece este un material natural, dacă alegi varianta de bumbac 100%, iar în varianta amestec cu fibre sintetice este apreciată trăinicia și calitățile anitișifonare. E bine de știut că tesătura de bumbac poate fi de grosimi diferite, ceea ce arată desimea acestuia, adică numărul de fire utilizate la urzeală și bătătură. Cu cât acest număr este mai mare, cu atât cuvertura pat va fi mai rezistentă, mai moale, dar în același timp va avea inconvenientul că nu va permite o bună circulație a aerului, dând senzația de încălzire.


Avantajele recunoscute ale materialului din bumbac pot fi rezumate astfel: natural (există și varianta bumbac organic), poate fi folosit și de persoane care prezintă alergii, moale și plăcut la atingere, ușor de întreținut, rezistență îndelungată, se găsește într-o varietate mare de culori și modele.  Dezavantaje nu se prea poate spune că are, dar am putea menționa că prelucrarea bumbacului și obținerea materialelor nu este tocmai ecologică, iar uneori calitatea acestora este slabă și e important să dai atenție detaliilor, chiar dacă pe etichetă găsești mențiunea „bumbac”. O cuvertură pat din bumbac va aduce un plus de valoare unei încăperi amenajată atât în stil clasic, cât și într-un stil modern, dar prețul poate fi mai ridicat.


Microfibra este o denumire generică dată fibrelor chimice sub formă filamentară sau de fibre scurte, cu un diametru infim, de 9 µm sau chiar mai mic, ceea ce înseamnă că sunt de 100 de ori mai fine decât firul de păr. Este o tehnologie revoluționară, care este în atenția celor ce lucrează în domeniu și cu ajutor ei se produc fibre, filamente, tricoturi sau țesături din fibre bicomponente. Microfibrele se realizează din poliester, poliamidă, vâscoză, polimeri acrilici sau altele. Produsele din microfibră au apărut în anii 1980, țesăturile realizate de japonezi cucerind piața și inimile clienților. În prezent se regăsesc folosite pentru îmbrăcăminte și pentru articole de casă, cum ar fi cuvertură pat, atât pentru exterior cât și pentru umplutură, în cazul unei cuverturi pat matlasate.


Avantajele sunt numeroase, de aceea sunt din ce în ce mai preferate produsele confecționate din microfibre. Un produs textil realizat din minim 35-40 % microfibre este, din punct de vedere senzorial, plăcut la atingere, moale, confortabil, fin și mătăsos (mai fin decât cel din mătase naturală), are proprietăți de absobție a apei de neimaginat pentru fibrele sintetice, proprietăți termice asemănătoare cu ale lânii, impermeabilitate la fluide și permeabilitate ridicată la aer, rezistență mare. O cuvertură pat din microfibra se întreține foarte simplu, se spală la mână sau în mașina de spălat, la temperatură redusă, este ușoară și se poate curăța chimic. Are rezistență la contracție, de aceea nu se șifonează (este recomadat să nu fie călcată) și nu se deteriorează în timpul proceselor de curățare. Un dezavantaj ar fi că microfibra produsă din fibre sintetice pierde fibre în timpul spălării, poluând apa, dar o parte din materiale sunt ecologice. Un alt minus ar fi că textilul din microfibră acumulează electricitate statică, deci trebuie curățat des. Diferența de calitate dintre produsele realizate din microfibră se observă și în preț, dar e bine să te informezi asupra detaliilor produsului, înainte de a face achiziția.


Orice dintre cele două tipuri de materiale este potrivit pentru o cuvertură pat, așa că rămâne să alegi în funcție de necesitățile tale.