Curtea de Conturi încă scotocește după cârnații și rachiul lui Țurcanu

Consiliul Județean Botoșani tocmai a trecut printr-un nou control efectuat de controlorii financiari ai Curții de Conturi.

 

S-a verificat în mod special modul în care au fost puse în aplicare deciziile emise în controalele anterioare precum și ducerea la îndeplinire a măsurilor cuprinse în aceste rapoarte.
”Au venit să verifice modul de ducere la îndeplinire a deciziilor luate anterior. Suntem în faza finală, deci au verificat modul în care au dus la îndeplinire a măsurilor lăsate de Curtea de Conturi. Sigur, fac o analiză, discută…”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
S-a verificat și dacă a fost recuperată suma de aproximativ 70.000 de lei ce au fost cheltuiți anul trecut de Ziua Națională a României dar și de Revelion când CJ era condus de Florin Țurcanu și a împărțit cârnați și țuică botoșănenilor. Alte sume ce trebuie recuperate au fost imputate Memorialului Ipotești sau Camerei Agricole.
”Avem parțial, o parte sunt în instanță, o parte am recuperat din sume. De la cârnații ăia undeva vreo 3-400 de milioane s-au recuperat. Sunt unele acțiuni în instanță, am luat și cealaltă complementară și am încercat să recuperăm. La Camera Agricolă, au semnat un angajament de plată și trimit lunar câte o sumă”, a mai spus Gheorghe Sorescu.
Inspectorii de la Curtea de Conturi au imputat și banii cheltuiți pe o serie de deplasări în străinătate ale lui Aurel Melniciuc, fostul director al Centrului de Creație. Și în acest caz, o parte din bani au fost returnați. (G.E.)
CITEȘTE: Societățile lui Țurcanu în moarte clinică: Eco Sal pe mâna lichidatorului, Parcuri Industriale la mâna altora