Partida din Cupa României programată a se disputa miercuri de la 21:15 ar putea să nu se mai joace.
Atât FC Botoșani cât și CSMS Iași au emis adrese către Federația Română de Fotbal (FRF), organizatorul acestei competiții pentru a solicita fie amânarea meciului, fie reprogramarea la o oră mai devreme.
Contactați oficialii de la FC Botoșani susțin că așteaptă un răspuns de la FRF în cursul zilei de astăzi sau cel târziu mâine.
În solicitarea transmisă către FRF, oficialii de la FC Botoșani arată că Agenția Națională de Meteorologie a emis un Cod Portocaliu de ger pentru perioada 26 februarie ora, 3:00 – 1 martie, ora 10:00. Pentru localitatea Botoșani temperatura nocturnă prognozată pentru noaptea în care ar urma să aibă loc meciul este de – 20 de grade.
„Desfășurarea jocului respectiv în aceste condiții ar reprezenta un risc crescut pentru producerea accidentelor cardio-vasculare, atât pentru jucătorii ambelor echipei cât și pentru personalul administrativ sau spectatorii prezenți la evenimentul sportiv, conform celor transmise de către echipa medicală a clubului nostru”,
Explică situația Cătălin Anton, directorul executiv al FC Botoșani
FC Botoșani a solicitat de urgență reprogramarea jocului cu CSMS Iași la o dată ulterioară la care condițiile meteo ar permite desfășurarea acestuia în bune condiții.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: